A căzut brusc la pământ. Un alt camionagiu și-a pierdut viața la frontiera Republicii Moldova

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Serviciul Vamal al Republicii Moldova anunță o nouă veste tristă. În dimineața zilei de astăzi, în jurul orei 8:45, în postul vamal Sculeni s-a prezentat pe sensul de intrare în țară (fără a sta în rând), la control, un camion ce transporta în regim de import cartofi din Belarus.

Peste o oră, când a fost finalizată procedura de control și șoferul se deplasa înapoi spre camion, brusc a căzut la pământ.

La fața locului a fost solicitată intervenția serviciilor de urgență medicală, care au întreprins acțiuni de resuscitare. Dar, din nefericire, au constatat decesul bărbatului în vârstă de 60 de ani, cetățean al Republicii Moldova. Cauza preliminară este indicată un presupus stop cardiac.

Documentarea cazului continuă de către organele de poliție, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și motivului decesului bărbatului. Autoritățile exprimă sincere condoleanțe în aceste momente de grea încercare și suferință pentru întreaga familie, rude și cei apropiați.

Amintim că acum o lună, în vama Albița, un camionagiu a căzut în gol din cabină:

Cmentariile sunt închise