ABT Moldova – partener al AutoFest la Castel MIMI
Sperăm că nu aţi uitat de AutoFest la Castel MIMI! Restartul evenimentului organizat de AutoBlog.MD în aer liber va avea loc deja peste 15 zile – 20 şi 21 august 2022! Cu această ocazie se anunţă încă un partener al festivității – ABT Moldova!
Reprezentanța oficială a companiei germane de la Chişinău va avea în cadrul AutoFest la Castel MIMI un stand dedicat, unde vor fi expuse câteva automobile modificate în Republica Moldova cu programe licențiate de ABT Germania. Pe lângă acestea vor exista şi alte produse interesante care vor fi aduse la cunoștința publicului vizitator.
Amintim că atelierul german de tuning ABT Sportsline îşi trage originile din fierăria deschisă de Johann Baptist Abt în îndepărtatul 1896. Este şi o afacere de familie, în prezent atelierul fiind administrat de către strănepotul său Hans-Jürgen Abt.
ABT Sportsline este actualmente cel mai mare specialist din lume în ce priveşte piese de schimb și piese de performanță pentru automobile ale mărcilor de sub aripa VW Group. Are experiență adunată şi prin curse, participând de-a lungul timpului în campionate precum DTM, Formula E şi cel mai nou în Extreme E.
Programul evenimentului AutoFest la Castel MIMI! Biletele la eveniment le puteți găsi pe iTicket.MD
Cmentariile sunt închise