Agenţia Servicii Publice a început să elibereze la solicitare permise de conducere internaționale

Agenția Servicii Publice a început să primească cereri pentru eliberarea permisului de conducere internațional. Documentul este perfectat la solicitare, în baza permisului de conducere naţional. Modelul a fost aprobat de către Guvern cu respectarea prevederilor Convenţiei asupra circulaţiei rutiere încheiată la Viena în 1968.

Categoriile şi subcategoriile de vehicule pentru care este valabil permisul sunt: A (A1 şi A2), B (B1), C (C1), D (D1), BE, CE, DE, C1E şi D1E.

Pentru a intra în posesia permisului de conducere internațional solicitanții trebuie să prezinte:

  • actul de identitate,
  • permisul de conducere național de tip nou, modelul 2008 sau 2015, cu statut valabil,
  • dovada achitării tarifului stabilit,
  • cererea-tip.

Tariful pentru eliberarea documentului în 30 de zile este de 320 de lei și poate varia în funcție de termenul de perfectare solicitat.

Permisul de conducere internațional va fi valabil la conducerea vehiculelor în traficul internaţional numai în prezenţa permisului de conducere naţional și se va elibera pe un termen de până la trei ani. Actul își va pierde valabilitatea la anularea dreptului de a conduce vehicule și la retragerea permisului de conducere naţional!

Un alt permis de conducere internațional va putea fi eliberat, la solicitare, în cazul în care persoana obține un nou permis de conducere naţional!

Citeşte detalii: Moldova: Procedura de obținere a permisului de conducere va fi simplificată şi a fost aprobat modelul permisului internaţional


Permisul de conducere internațional se eliberează persoanelor care intenţionează să conducă autovehicule pe un teritoriu străin, reprezentând mai exact o traducere legalizată a permisului național moldovenesc în mai multe limbi de circulație internațională și recunoscut de toate statele semnatare ale Convenției asupra circulaţiei rutiere de la Viena din 1968.

Este recomandată perfectarea unui astfel de document şi deţinerea sa atunci când este părăsită Republica Moldova la volanul unui automobil sau mai ales când un moldovean, de exemplu, intenționează să închirieze un automobil în străinătate.

De asemenea, permisul de conducere internațional îl scutește pe posesor de a purta asupra sa într-o ţară străină o traducere legalizată a permisului de conducere naţional, document care se face în 7 limbi de circulație internațională (engleză, franceză, germană, spaniolă, rusă, greacă și arabă) sau de transcriere a acestuia în caracterele limbii naționale ale statului respectiv.

În caz contrar, conducătorul auto poate fi obligat de organele de poliţie din ţara respectivă, dacă este tras pe dreapta, să caute un traducător autorizat și să realizeze această traducere pe teritoriul statului respectiv, contra unei taxe considerabile, la care se adaugă taxa notarială de legalizare.

Cmentariile sunt închise