Atenție! Alertă Cod Galben de schimbare bruscă a vremii

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Atenție! Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis la ora 14:00 o alertă Cod Galben, valabilă pentru întreg teritoriul Republicii Moldova. Se prevede o schimbare bruscă a vremii! Perioada vizată este 17-18 aprilie.

Cod Galben de schimbare bruscă a vremii

Mai exact, vremea se va schimba în legătură cu deplasarea unui ciclon în apropierea teritoriului țării noastre. Miercuri vor cădea ploi puternice în raioanele de nord și centru! La sud, izolat, cu descărcări electrice.

Vântul va sufla cu intensificări. Pe 17 aprilie cu precădere în raioanele de sud-est, iar pe 18 aprilie izolat pe teritoriul țării, cu viteze de până la 15-18 m/s.

De asemenea, în această perioadă temperatura medie zilnică a aerului va scădea cu 5-10 grade Celsius. În funcție de evoluția și intensitatea fenomenului meteorologic prognozat, prezentul mesaj și harta vor fi actualizate.


Vreme rea se așteaptă și în România. Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, de asemenea, o avertizare Cod Galben deocamdată. Intervalul de valabilitate: 16 aprilie, ora 14:00 – 18 aprilie, ora 20:00.

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, la început în regiunile vestice și centrale, apoi și în rest. Aceasta se va manifesta prin averse, trecător descărcări electrice și izolat grindină și vijelii. Iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 15-20 l/m2 și izolat de 30-40 l/m2. Vântul va avea local și temporar intensificări, marți (16 aprilie) în toate zonele, iar miercuri (17 aprilie) cu precădere în sud-est, cu viteze în general între 45-55 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h. Vremea se va răci semnificativ, iar de miercuri după-amiază (17 aprilie), la altitudini de peste 1500 m precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare!

Iar în intervalul 16 aprilie, ora 15:00 – 17 aprilie, ora 15:00 se va înregistra instabilitate atmosferică temporar accentuată în Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane. În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 55-70 km/h, izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/m2 și izolat de peste 40 l/m2.

Cmentariile sunt închise