Au trecut 10 ani de când în Moldova a fost introdusă vinieta! Câte au fost procurate şi sumele de bani încasate
Începând cu anul 2012 (din 1 noiembrie), în Republica Moldova, pentru automobilele înregistrate în altă țară, a fost introdusă plata pentru folosirea drumurilor, cunoscută sub denumirea de vinietă.
Aceasta constituie o sursă de finanțare importantă și esențială a întreținerii drumurilor locale și naționale, astfel că, doar pe parcursul anului 2022 au fost procurate 621.929 viniete, iar încasările în bugetul de stat au constituit 119.155.448 lei.
Conform datelor pe care le-am obţinut de la ASD, comparativ cu datele statistice ale anului 2021, se atestă o descreștere a încasărilor cu 0.25%, însă luând în considerarea cifrele de zeci mii de autovehicule care au intrat din Ucraina în Republica Moldova pe parcursul anului 2022 nu achitat vinieta (datorită derogărilor expuse în pct. 25 din Decizia CSE nr. 3 din 27.02.2022), veniturile încasate sunt relativ bune. Dar comparativ cu anul 2020, se atestă o creștere de 24%.
Iar conform datelor pe care le-am solicitat de la Serviciului Vamal, instituţia care le-a dus evidenţa până în 2017:
- În anul 2012 s-au vândut 46.862
- În 2013 – 334.549
- În 2014 – 308.155
- În 2015 – 420.316
- În 2016 – 563.170
Amintim că vinieta se procură în conformitate cu prevederile Codul Fiscal al Republicii Moldova, nr. 1163 din 24.04.1997 alin. (1) art. 346 (Anexa nr. 2). În acest context, vinieta poate fi achitată:
- fizic la filialele și agențiile băncii B.C. „Moldova Agroindbank“ S.A. (cu pașaport tehnic și act de indentitate);
- la terminalele de plată (QIWI, Paynet, Paymaster, MMPS, Runpay sau Bpay);
- online, accesând paginile web www.vinieta.gov.md sau www.evinieta.gov.md;
- prin serviciul de internet banking al MAIB, Moldindconbank, ENERGBANK, FinComBank, Victoriabank, EXIMBANK, Comerţbank şi altele, după disponibilitate;
- prin intermediul Serviciului Guvernamental de plăți electronice (MPay).
În cazul completării formularului de plată al vinietei de către operatorii băncii, beneficiarii achită pentru acest serviciu un comision de 7 lei sau 1.5 % din taxa achitată.
Totodată, vă comunicăm că, posesorii de autovehicule neînmatriculate în Republica Moldova inclusiv și cetățenii din Ucraina care au intrat pe teritoriul țării sau care au tranzitat-o din Ucraina în perioada 27.02.2022-10.01.2023, au fost scutiți de plata vinietei (conform pct. 25 din Dispoziția Comisiei Situații Excepționale nr. 3 din 27 februarie 2022), însă, de la data de 10.01.2023 toți posesorii din această categorie sunt obligați să achite vinieta (a fost abrogată prevederea menționată mai sus prin pct. 11 din Dispoziția Comisiei Situații Excepționale nr. 55 din 22.12.2022), cu excepția transporturilor de mărfuri/transporturilor rutiere de persoane din statele cu care Republica Moldova a încheiat acorduri bilaterale sau multilaterale.
În concluzie, atenționăm posesorii de autovehicule neînmatriculate în Republica Moldova, conform alin. (3) art. 346 Cod Fiscal că: ,,În cazul în care pe teritoriul Republicii Moldova se depistează autovehicule neînmatriculate în Republica Moldova fără vinietă sau se constată că perioada de valabilitate a vinietei a fost depășită, organele abilitate cu funcție de control în transport rutier întocmesc un proces-verbal de constatare a lipsei dovezii achitării vinietei sau privind depășirea perioadei de valabilitate a vinietei, cu aplicarea sancțiunii în conformitate cu prevederile art. 2873 din Codul contravențional, iar Poliția de Frontieră nu va permite ieșirea din țară a mijloacelor de transport respective până nu se va prezenta dovada de achitare a vinietei pentru toată perioada aflării în Republica Moldova și a amenzii aplicate”.
Cmentariile sunt închise