(foto) Poate costa cât o mașină! Obiectul valoros descoperit la vamă într-un Audi

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Descoperire mai neobișnuită la frontiera moldo-română. Într-un Audi Q8, folosit pentru deplasare din România în Republica Moldova, a fost găsit ascuns un aparat pentru diagnosticare a camioanelor, anunță Serviciul Vamal.

FOTO: Audi Q8, Serviciul Vamal
FOTO: Audi Q8, Serviciul Vamal

Kitul a fost identificat de vameșii din PTF Leușeni în bagajele personale ale șoferului. Bărbatul de 48 de ani și cu dublă cetățenie a declarat inițial că transportă doar bunuri personale. Dar în urma controlului fizic detaliat, în portbagajul mașinii a fost depistat aparatul împreună cu accesoriile sale.

Bunul a fost ridicat și este pasibil confiscării, iar șoferul riscă să fie sancționată contravențional. Nu de alta, dar un astfel de Daimler Truck Diagnostics Hardware poate ajunge să coste mii de euro, cât un alt automobil, mai ales dacă este nou!

De exemplu, pe autodigitools.com un kit de genul dat se vinde cu 29.000 de euro!

La fel, recent, un agent economic a încercat de curând să-și aducă în țară clandestin sute de kilograme de accesorii auto, însă angajații Serviciului Vamal i-au dat planurile peste cap. Cutiile cu marfă nedeclarată se aflau într-un camion care se deplasa din Turcia în Republica Moldova.

Cmentariile sunt închise