(video) BYD Dolphin a câștigat concursul AUTOBEST 2024

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Noul BYD Dolphin a fost votat câștigător al concursului AUTOBEST 2024, fiind primul model BYD care se alege cu acest premium prestigios care îi aduce eticheta de „Cea mai bună mașină de cumpărat în/din Europa în 2024”. Compacta electrică s-a luptat cu Hyundai KONA, Jeep Avenger și FIAT 600.

BYD Dolphin a atras 25.88% din numărul total de puncte disponibile în procesul de vot, FIAT 600 – 24%, Hyundai KONA – 25.44% și Jeep Avenger – 24.68%.

„A fost una dintre cele mai echilibrate competiții AUTOBEST dintr-un deceniu. Toți finaliștii din acest an s-au dovedit a fi produse remarcabile, foarte atractive și cu o competență diferită deoarece membrii juriului au verificat temeinic toate modelele în timpul unor teste foarte detaliate. Dar, până la urmă, avem un câștigător, BYD Dolphin, un model care este doar electric.

Ediția din acest an a concursului vine cu o premieră istorică. Pentru prima dată avem un brand chinezesc, cu un model fabricat în China, care a devenit Best Buy Car of Europe. BYD este una dintre companiile lider la nivel mondial în lumea electrificării, iar Dolphin – care se află în top 5 cele mai vândute vehicule electrice din lume – este o mașină grozavă care a început deja să funcționeze foarte bine și în Europa.

Victoria BYD Dolphin este o dovadă clară că astăzi industria auto devine o afacere mai globală, cu mai puține limite în comparație cu doar câțiva ani în urmă. Industria este în creștere în toate teritoriile cu produse atractive, capabile să satisfacă orice fel de gusturi și obiceiuri de conducere, inclusiv pe cele mai pretențioase ale consumatorilor europeni.”

Dan Vardie, Fondator și Președinte al organizației AUTOBEST, el fiind și juratul care reprezintă România

Pentru a patra oară, AUTOBEST a organizat cu succes testul final la Teesdorf, Austria. Având loc la sfârșitul lunii noiembrie, evenimentul a strâns participarea activă a tuturor membrilor juriului AUTOBEST reprezentând 30 de națiuni europene, asigurând o evaluare cuprinzătoare prin sesiuni de conducere pe șosea și pe pistă. Singurii membri ai juriului lipsă au fost reprezentantul Rusiei care este suspendat și reprezentantul Ucrainei care nu poate să-și părăsească țara.

Cmentariile sunt închise