Cadoul de la prieteni i-a adus un dosar penal! Un tânăr din Moldova, prins la vama Bumbăta cu un permis fals

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Poliţiştii de frontieră români din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Bumbăta efectuează cercetări în privința unui tânăr de 20 de ani cu cetățenie R. Moldova, pasager într-un microbuz, care intenţiona să intre în România, asupra căruia au descoperit un permis de conducere fals. S-a întâmplat în după amiaza zilei de 16 iulie.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit asupra tânărului, ascuns în vederea sustragerii de la control, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor române, cu datele sale de identificare.

Cu ocazia verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals.

Tânărul a declarat că a primit cadou permisul de conducere, de ziua sa de naștere, de la prieteni, doar că nu a utilizat niciodată documentul. Însă declarația sa nu prea a convins poliţiştii de frontieră, care acum efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în cadrul unui dosar penal!

Cmentariile sunt închise