Cazul președintelui de raion care ar fi fost prins în stare de ebrietate. Ce spune poliţia şi partidul din care face parte

În ultimele ore, începând din seara zilei de ieri, practic toate sursele mass-media din Republica Moldova au preluat un material video realizat de jurnaliştii NordNews.MD, în care preşedintele raionului Făleşti ar fi fost filmat în stare de ebrietate la volanul unei maşini de serviciu cu numere de înmatriculare guvernamentale. După câteva ore de tăcere, iată că au început să apară primele reacţii pe caz.

https://autoblog.md/video-tu-ai-probleme-presedintele-raionului-falesti-a-fost-filmat-intr-o-posibila-stare-de-ebrietate-la-volan/

Contactată de AutoBlog.MD Eugenia Molceanov, ofiţer de presă al Inspectoratului de Poliţie Făleşti, am fost informaţi că pe seama situaţiei descrise poliţia a fost sesizată la ora 18:35. Un echipaj a fost trimis la faţa locului şi a ajuns la ora 18:48, însă acolo şi în zonă deja nu se mai afla nimeni.

În contextul celor spuse, pe caz, IP Făleşti are înregistrat un material şi urmează să stabilească toate circumstanţele celor întâmplate, precum şi să analizeze spusele martorilor.

La fel, în context, partidul din care face parte preşedintele raionului Făleşti a venit cu o reacţie oficială pe seama situaţiei. Iată textul comunicatului:

“În legătură cu cazul președintelui raionului Fălești, Sergiu Fîntînă, sunt câteva elemente la care trebuie să atragem atenția. Mai întâi de toate, PSRM cheamă toți cetățenii la responsabilitate, indiferent de culoarea politică, ori funcția deținută. Conducerea mijlocului de transport, după consumarea băuturilor alcoolice, este nu doar interzisă, dar și condamnabilă. Urmează să avem o întâlnire cu președintele raionului Fălești, pentru a afla detaliile cazului dat și dacă într-adevăr era la volan sub influența alcoolului. În funcție de informațiile obținute vor urma acțiuni conforme statutului formațiunii noastre.”

Astfel spus, nici poliţia, şi nici reprezentanţii partidului politic, nu au dat clar de înţeles, deocamdată, dacă președintele raionului Fălești era sau nu în stare de ebrietate la volan, exact în seara zilei în care îşi marca aniversarea.

Cmentariile sunt închise