Consiliul Concurenței din Republica Moldova anticipă noi scumpiri ale produselor petroliere
Anul 2021 vine cu noi scumpiri pe piața produselor petroliere, atât pe plan internațional, cât și în Republica Moldova. Aceste fapte au fost prognozate de Consiliul Concurenţei, care a anunţat că va ţine în vizor toate mişcările.
După prăbușirea fără precedent a prețului petrolului la burse în primăvara anului 2020, în ultimele luni cotațiile internaționale au avut un trend ascendent și au ajuns la nivelul de până la criză. Drept urmare, în țările din regiune s-au înregistrat majorări a prețurilor produsele petroliere la pompă. De exemplu, în statele vecine România și Ucraina creșterea prețurilor cu amănuntul la benzină și motorină a constituit în mediu 10-11% în ultimele 3 luni.
Fiind un importator net de produse petroliere, Republica Moldova este nemijlocit influențată de evoluțiile la nivel internațional. Astfel, în luna decembrie a lui 2020 prețul mediu de import a produselor petroliere principale a fost cu până la 15% mai mare decât în luna precedentă. Prin urmare, după o perioadă de câteva luni de stabilitate relativă a prețurilor cu amănuntul, în decembrie 2020 prețul la pompă a benzinei și motorinei a crescut în mediu cu 4.4%, iar a gazului lichefiat – cu 6.9%.
Totodată, având în vedere tendința ascendentă a cotațiilor internaționale, precum și din cauza majorării cotei accizelor cu până la 9% prevăzută de politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2021, în perioada imediat următoare în Republica Moldova se prognozează o scumpire a prețului cu amănuntul a benzinei, motorinei și a gazului lichefiat.
Consiliul Concurenței continuă să urmărească cu atenție evoluțiile de pe piața produselor petroliere, în limita atribuțiilor sale prevăzute de Legea concurenței nr. 183 din 11.07.2012, și va interveni prompt în cazul identificării unor semne de încălcare a legislației concurențiale.
Cmentariile sunt închise