in , , ,

LOLLOL LoveLove COOLCOOL

Daună record în cazul accidentului cu Bentley Bentayga din Chişinău: Iată la cât au fost evaluate pagubele

Vă mai amintiţi de accidentul din decembrie 2020, când într-o intersecţie din Chişinău s-au întâlnit conducătorii unui Bentley Bentayga şi a unei Skoda Fabia? Dacă nu, faceţi un click pe imaginea de mai jos pentru a vedea ce s-a întâmplat, însă dacă da, aflaţi acum la cât au fost evaluate pagubele!

accident Bentley Bentayga 23 decembrie 2020 1

Accidentul a fost regularizat cu succes de compania locală de asigurări “GENERAL ASIGURĂRI” S.A.. Aceasta afirmă că dauna este record pentru un caz de asigurare RCA din Republica Moldova!

Compania și-a onorat obligațiunile sale pentru acest caz de asigurare, care a atins limita maximă de un 1.000.000 lei (circa 47.400 de euro după cursul actual de schimb) pentru pagube materiale la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto internă (RCA)!

Ce s-a stricat exact pe Bentley nu se menţionează, însă cert este că suma impunătoare ar fi motivată de vreo defecţiune serioasă, critică, la şasiul SUV-ului scump.

Şi în acest context se atrage atenţia posesorilor de automobile din Moldova asupra importanței asigurărilor RCA, care trebuie făcute în termen, cu respectarea normelor legale, la parteneri de încredere, pentru a beneficia de o protecție reală în cazul accidentelor rutiere provocate de către deținătorii de polițe RCA.