De reţinut! Punctele de trecere a frontierei care rămân deschise în contextul pandemiei de COVID-19

Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal întăresc mai multe măsuri pe linia diminuării riscului de răspândire a infecției de tip nou Coronavirus, în special la punctele de trecere a frontierei, dar și măsurile de protecție individuală a personalului din subordine.

FOTO: topnews.md

Conform Hotărârii nr.9 din 15 martie 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, începând cu data de 17 martie 2020, ora 00:00, se interzice autorizarea trecerii frontierei de stat moldo-ucrainene și din data de 17 martie 2020, ora 20:00, autorizarea trecerii frontierei de stat moldo-române, a cetățenilor străini pe sensul de intrare în Republica Moldova prin punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului!

Această restricție nu se va referi la cetățenii străini și apatrizii domiciliați sau cu ședere permanentă/temporară, conducătorii auto și personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele aeronavelor/navelor și brigăzilor garniturilor de tren.

La fel, excepție fac membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizaţiilor/misiunilor international și membrii de familie ale acestora. Intrarea în Republica Moldova a altor categorii de cetățeni străini se va autoriza urmare a coordonării cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

La informarea oficială de către autoritățile de frontieră și vamale din România și Ucraina, cât și în baza deciziei autorităților naționale competente, mai multe puncte de trecere a frontierei de stat vor fi închise pe o perioadă nedeterminată. (Anexa la Hotărârea Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică nr.7 din 13 martie 2020)

Lista trecerilor de frontieră închise temporar şi deschise (HARTĂ):

– La frontiera cu România

ÎNCHISE (începând cu 14.03.2020, ora 16:00):

  • PTF Cahul – Oancea (rutier/internațional)
  • PTF Lipcani-Rădăuți-Prut (rutier/internațional)

ACTIVEAZĂ:

  • PTF Leușeni – Albița (rutier/internațional)
  • PTF Sculeni – Sculeni (rutier/internațional)
  • PTF Ungheni – Iaşi (feroviar/international)
  • PTF Giurgiulești-Galați (rutier/internațional)
  • PTF Giurgiuleşti-Galaţi (feroviar/internațional)
  • PTF Costești-Stânca (rutier/internațional)

– La frontiera cu Ucraina (Ordin comun nr.200/28/01-3945)

ÎNCHISE (începând cu 17.03.20, ora 00:00):

Toate punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene cu statut local și interstatal precum și:

  • PTF Ocniţa-Sokireanî (rutier/internațional)
  • PTF Larga-Kelmenţî (feroviar/internațional)
  • PTF Criva-Mamalîga (feroviar/internațional)
  • PTF Vulcăneşti-Vinogradovka (rutier/internațional)
  • PTF Basarabeasca-Serpniovo-1 (rutier/internațional)
  • PTF Larga-Kelmenţî (rutier/internațional)
  • PTF Cosăuţi-Iampoli (fluvial/internațional)
  • PTF Unguri-Bronniţa (rutier/internațional)
  • PTF Ceadîr-Lunga-Novîe Troianî (rutier/internațional)
  • PTF Pervomaisc-Kuciurgan (rutier/internațional)
  • PTF Goianul Nou-Platonovo (rutier/internațional)
  • PTF Hristovaia-Bolgan (rutier/internațional)

ACTIVEAZĂ:

  • PTF Otaci-Moghilev-Podolsk (rutier/internațional)
  • PTF Vălcineţ-Moghilev-Podolsk (feroviar/internațional)
  • PTF Ocniţa-Sokireanî (feroviar/internațional)
  • PTF Briceni-Rossoşanî (rutier/internațional)
  • PTF Criva-Mamalîga (rutier/internațional)
  • PTF Giurgiuleşti-Reni (rutier/internațional)
  • PTF Giurgiuleşti-Reni (feroviar/internațional)
  • PTF Etulia-Frikăţei (feroviar/internațional)
  • PTF Mirnoe-Tabaki (rutier/internațional)
  • PTF Palanca-Maiaki – Udobnoe (rutier/internațional)
  • PTF Tudora-Starokazacie (rutier/internațional)

Cât priveşte frontiera aeriană: Reamintim că, din 12 martie 2020 a fost sistat transportul aerian cu Italia, cât și obligația către operatorii aerieni de a nu permite îmbarcarea călătorilor, care vin către Republica Moldova, cu escală, din Italia, China, Iran și Coreea de Sud. La fel, din data de 15 martie curent, ora 00:00, au fost anulate rute cu Franța și Spania. Din 17 martie curent, ora 00:00, va fi SISTAT TOT TRAFICUL AERIAN prin punctul de trecere a frontierei Aeroportul Internațional Chișinău, indiferent de direcție intrare sau ieșire din Republica Moldova!

NOTĂ:

Persoana care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova se obligă la respectarea următoarelor măsuri și reguli de comportament:

a) Să accepte procedura de control;
b) Să furnizeze angajaților Poliției de Frontieră informații complete și veridice despre:
– toate zonele (țările) prin care a călătorit în ultimele 14 zile;
– contactul cu persoanele diagnosticate cu infecția COVID-19;
– precum și alte informații relevante cu referire la starea generală de sănătate în ultima perioadă de timp;
c) Să completeze cu date veridice fișa epidemiologică pusă la dispoziție;
d) Să accepte izolarea de ceilalți pasageri (în cazul stării febrile sau semne clinice de infecție respiratorie);
e) Să respecte regulile stabilite la punctele de control și de trecere a frontierei de stat, precum și cerințele angajaților Poliției de Frontieră;
f) Să respecte cerințele medicale și de comportament comunicate de către medici/lucrătorii medicali/angajații Poliției de Frontieră/angajații Poliției, în legătură cu necesitatea transportării către o instituție medicală;

Toţi participanții la traficul transfrontalier sunt îndemnaţi să-şi amâne călătoriile și să manifeste o atitudine preventivă în raport cu virusul de tip COVID-19! Aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră și a celor din jur!

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Vezi şi:

https://autoblog.md/util-serviciul-vamal-lansat-aplicatia-trafic-online-iata-de-ce-ar-trebui-sa-o-folosesti/

https://autoblog.md/video-reportaj-cum-se-trece-frontiera-romana-dinspre-ungaria-in-conditiile-pandemiei-de-coronavirus-experienta-autoblog-md/

https://autoblog.md/video-romania-a-anuntat-ca-isi-inchide-partial-frontierele-iata-cum-a-trecut-autoblog-md-vama-albita-leuseni/

Cmentariile sunt închise