(doc) Liber la importul mașinilor în Moldova pentru importatorii auto. Au termen trei luni ca sa găsească o soluție
S-a depășit, cel puțin pentru moment, impasul în care au ajuns importatorii de autovehicule noi și rulate (persoane juridice) de la începutul lunii curente. V-am descris recent situația creată în urma implementării unei legi care ar necesita o revizuire, iar apelul din partea acestui sector al economiei naționale a fost auzit.

Serviciul Vamal a expediat o scrisoare tuturor importatorilor prin care anunță despre conformarea la un demers emis expres de Ministerul Mediului. Conform actului, se prelungește termenul de permitere a importurilor în lipsa înregistrării în Lista producătorilor de produse supuse reglementărilor REP. Există însă o condiție obligatorie menționată.
Astfel fiind spuse, acei dealeri sau importatori de uleiuri și vehicule care nu s-au înregistrat și conformat regulilor mai au la dispoziție trei luni să o facă.
Totuși, problema conformării ar fi și din cauza autorităților. Deși marea majoritatea a dealerilor mari sunt înscriși în lista cu pricina, nu există încă autorizate companii care să proceseze autovehiculele și uleiurile uzate.
Cmentariile sunt închise