(video) Richard Hammond l-a bătut în 402 metri pe James May cu al său Ferrari 458 Speciale

Distribuie:
  • 12
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Lamborghini Huracan Performante este în prezent cea mai puternică şi cea mai rapidă versiune a supercarului italian, dar şi a treia maşină care a înregistrat cel mai bun timp pe Nurburgring printre cele omologate pentru circulaţie pe drumurile publice.

Pentru că mai este unică în felul său printr-un sistem inteligent de aerodinamică activă, automobilul sport a ajuns în atenţia realizatorilor emisiunii The Grand Tour, care pe lângă promovare s-au distrat de-a binelea cu acesta.

Vezi şi: (foto) Unic în lume. Ferrari a construit pentru un client un 458 Speciale în caroserie nouă

În cadrul test drive-ului prezentatorul Richard Hammond a menţionat că aerodinamica modelului Huracan este eficientă mai ales în cursele pe linie dreaptă şi că ar fi interesant să se întreacă cu un automobilist care conduce un Ferrari 458 Speciale, de exemplu.

Un mare noroc, Richard Hammond l-a găsit pe o pistă pe colegul său, James May, care a venit acolo să admire natura cu exact o astfel de maşină care îi aparţine.

Cele două supercaruri au fost aliniate ulterior la linia de start. Vezi cine a câştigat: Huracan Performante cu ai săi 640 CP/600 Nm sau 458 Speciale cu 605 CP/540 Nm. Ambele fac exerciţiul 0-100 de km/h în 2.9 secunde, însă tracţiunea este integrală şi pe puntea din spate respectiv.

Un Ferrari 458 Speciale într-un anunţ din Moldova: (foto) Zece cele mai scumpe maşini care pot fi cumpărate prin anunţuri auto din Moldova

După test drive-ul realizat de Richard Hammond, colegul său Jeremy Clarkson a afirmat în cadrul emisiunii că la momentul de faţă acesta este supercarul său favorit! Mai mult, în mod ironic, s-a menţionat că aceasta este prima super maşină pe care Hammond nu a distrus-o într-un accident (Rimac Concept One) sau pe care nu a alimentat-o din greşeală cu apă (McLaren 720S).

Vezi şi: (video) Drag race The Grand Tour: Rimac Concept One vs Honda NSX vs Lamborghini Aventador S

Pe lângă review-ul modelului Lamborghini Huracan Performante, în episodul şapte se mai poate vedea cum Hammond şi May încearcă să găsească o metodă de alimentare a maşinilor din mers, rubrica Celebrity Face Off cu boxerul Anthony Joshua şi wrestler-ul Bill Goldberg, dar şi un reportaj interesant realizat de Jeremy Clarkson despre lupta dintre Audi şi Lancia în campionatul mondial de raliuri din 1983.


Distribuie:
  • 12
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...