Dublă aniversare la SAB 2023, deschis astăzi – a 20-a ediție și 30 de ani de la primul salon auto românesc
Peste Prut, în capitala României, s-a deschis oficial la ora 12:00 ediţia aniversară a Salonului Auto Bucureşti & Accesorii 2023, a XX-a! În acelaşi timp evenimentul are loc la 30 de ani din momentul când a fost organizat primul salon auto internaţional românesc.
Conform organizatorilor, ediţia aniversară aduce un nou format şi o nouă dinamică. Poate fi vizitată în perioada 10-15 octombrie, în acest sens fiind amenajat peste 25.000 de m2 de spaţiu în cadrul Romexpo (Pavilion B2 și zona exterioară).
La Salonul Auto București & Accesorii 2023 veți descoperi premiere, modele concept și o parte din noutățile sezonului 2023-2024, cât și ofertele speciale ale companiilor participante, aparținând brandurilor: Alfa Romeo (Stelvio şi Tonale), BMW, FIAT (500 Hybrid si 500 Electric), Ford, Hyundai (noile KONA şi Elantra), Honda (cele mai noi CR-V, ZR-V, e:Ny1, Civic și HR-V), ISUZU, INEOS, Jeep (noul Grand Cherokee), KIA (cu noile Niro EV şi în premieră naţională EV6 GT, alături de un Ceed TCR cu 450 CP), Lexus, Maserati, Mazda, Mercedes-Benz, MINI, Mitsubishi (noile ASX si Eclipse Cross PHEV), Rolls-Royce, SAIC Maxus, Ssang Yong (cu cele mai noi modele), Subaru (premiera naţională a noului Solterra), Suzuki, Toyota, Volvo, etc.
De asemenea la SAB este prezentă compania SUV CARS, importatoare a mărcilor: DFSK, SERES, BAIC, FORTHING, JAC, XEV, SWM. CENNTRO va prezenta vehiculele Logistar 260, Logistar 200, Logistar 100, Avantier și Teemak. Nu în ultimul rând, compania Auto Big va fi prezentă cu o serie de modele de ultimă generaţie, inclusiv noile Mercedes-Benz GLE facelift.
Tematica SAB & Accesorii include: autoturisme de oraş şi de teren; autoturisme clasice; vehicule hibride și electrice; autovehicule utilitare uşoare și grele – camioane, remorci, componente, accesorii și servicii aferente; motociclete, scutere, biciclete şi accesorii; componente și accesorii auto, sisteme audio şi de navigaţie, tuning auto și moto; echipamente şi utilaje pentru service-uri, vopsitorii şi spălătorii auto; mijloace de semnalizare rutieră, echipamente de dirijare, măsură şi control trafic; media de specialitate și asociații de profil; societăţi de leasing, societăţi de asigurare, servicii adiacente.
Deschiderea oficiala a Salonului Auto Bucuresti & Accesorii 2023. Va asteptam intre 10 – 15 Octombrie in Pavilionul B2 & zona exterioara a Romexpo.
Publicată de Salonul Auto Bucuresti pe Marţi, 10 octombrie 2023
Publicată de Salonul Auto Bucuresti pe Marţi, 10 octombrie 2023
Imagini de la conferința de presă SMT din cadrul Salonului Auto București 2023.
Evenimentul a marcat lansarea…
Publicată de Salonul Auto Bucuresti pe Marţi, 10 octombrie 2023
Am dat startul Salonului Auto București & Accesorii 2023, vă lăsăm un mic close up cu o parte din modelele expuse și…
Programul SAB & Accesorii 2023 este următorul:
- 10 Octombrie: acces între orele 12:00-19:00
- 11-14 Octombrie: acces între orele 10:00-19:00
- 15 Octombrie: acces între orele 10:00-18:00
Biletele pot fi achiziționate:
- Online DOAR de pe www.bilet.ro și sunt valabile pentru orice zi de eveniment în perioada 10-15 Octombrie.
- Direct de la casele de bilete ale SAB & Accesorii, aflate la intrare pe tot parcursul desfășurării salonului.
Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit, precum şi accesul persoanelor cu dizabilități (pe baza unui act doveditor).
Cmentariile sunt închise