(foto) 20 de ani de Cayenne: Cum popularul model Porsche a devenit și mai sportiv

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Aproape de îndată ce a avut loc premiera mondială a lui Cayenne, în urmă cu 20 de ani, era greu de imaginat un portofoliu de produse Porsche fără el. Cifrele de livrare pentru prima generație au depășit toate așteptările companiei.

Cu toate acestea, când lucrările pentru crearea succesorului său au început în 2005, planul nu era doar să se păstreze atributele primului Cayenne. S-au făcut și modificări fundamentale, în special în ceea ce privește designul și trenul de rulare.

În timp ce primul Cayenne, cunoscut intern ca E1, a fost creat sub conducerea designerului Harm Lagaay, din 2004 Michael Mauer a fost responsabil de înfățișarea modelelor Porsche. Conceptul său a fost de a duce ideea de Cayenne mai departe, deși designerii mașinii de a doua generație (E2) care a fost lansată în 2010, s-au confruntat cu aceleași provocări care au existat cu primul Cayenne.

În particular, una dintre ele a fost că portierele erau identice cu cele de pe VW Touareg, care a fost construit pe aceeași platformă, iar astfel s-au limitat opțiunile de design. „Cu toate acestea, în cazul celui de-al doilea Cayenne, succesul economic al modelului ne-a oferit un pic mai multă libertate creativă”, își amintește Mauer astăzi.

Linie a acoperișului recunoscută și poziție de ședere joasă

Acest lucru a însemnat că a fost posibil să se lucreze mai mult la o serie de elemente. Ușile au rămas așa cum erau, dar ferestrele s-au schimbat. În partea din față, oglinzile retrovizoare au fost mutate din colțul ferestrei pe umărul ușii, creând un aspect mai dinamic și făcând loc pentru geamuri suplimentare triunghiulare.

În spate, geamurile laterale au fost trase mai sus în spatele ușilor, spoilerul de acoperiş s-a extins mai în spate, stopurile au fost poziționate un pic mai sus, iar montanții D au fost mai înclinați. Rezultatul a fost o geometrie alungită a ferestrelor și o linie a acoperișului – cunoscută sub numele de flyline la Porsche – care s-a înclinat considerabil spre spate. Acest lucru a făcut SUV-ul să arate rapid, chiar și atunci când staţiona.

Designerii Porsche au avut, de asemenea, libertatea de a adăuga multe note personale în interior: „Poziția scaunului era acum total diferită”, explică Mauer. „În E2 stai în mașină, nu pe ea. Aceasta a fost o diferență incisivă față de E1.” Poziția inferioară a scaunului a fost subliniată vizual și de consola centrală care se ridica spre față, designul căreia s-a preluat de la sedanului sport Panamera (lansat în 2009), într-un efort conștient de a crea o identitate de marcă.

În același timp, al doilea Cayenne a oferit companiei posibilitatea de a folosi propriul panou de instrumente, turometrul fiind poziționat pe mijloc în stilul familiar Porsche. Iar volanul a fost împrumutat de la emblematica mașină sport 911: „Pentru clienții cu un 911 și un Cayenne în garajul lor, această deconectare acum nu mai există.”

Mai multă agilitate pe șosea și fiabilitate în off-road

Și din punct de vedere tehnic, Porsche a mers în direcții noi cu al doilea Cayenne, de exemplu prin renunțarea la demultiplicator, element care a făcut din primul Cayenne unul dintre cele mai bune vehicule off-road, prezentând în același timp performanța așteptată de un Porsche.

Oliver Laqua, implicat încă de la început ca dezvoltator și în prezent manager general de proiect pentru vehicule, își amintește clar discuția despre cutia de transfer: „În dezvoltarea în continuare a sistemelor electronice de control, am făcut un mare pas înainte în ceea ce privește calitatea și viteza controlului. Ca urmare, am reușit să avem aceleași capacități off-road ca și E1, în noul design al E2, fără o cutie de transfer sau un demultiplicator și, prin urmare, am putea realiza o economie mare de greutate.”

Prima utilizare a unui Tiptronic cu opt trepte, în combinație cu noua tracțiune integrală controlată cu sistem Porsche Traction Management (PTM), a oferit noului Cayenne agilitate necesară pe șosea și fiabilitate în off-road prin mijloace electronice. Noul PTM a permis, de asemenea, arbori cardanici mai ușori, precum și o transmisie mai ușoară. În combinație cu eliminarea cutiei de transfer, Porsche a redus greutatea noului Cayenne cu 33 kg numai în trenul de rulare.

Eficiența a fost un subiect mare în E2, iar construcția ușoară a fost urmărită și în alte locuri. Caroseria a slăbit cu tocmai 111 kg, 39 fiind salvate doar de clapete și uși. Hayonul, realizat complet din aluminiu împreună cu aripile – cântărea de două ori mai puțin decât cel de pe E1.

Împreună cu Tiptronic și noile motoare, această construcție ușoară consistentă a condus la o îmbunătățire semnificativă a consumului de combustibil. Managementul termic, oprirea variabilă a alimentării cu combustibil în timpul decelerărilor și funcția start-stop au mai contribuit la acest indicator. 

Cea mai mare contribuție a avut-o noua cutie de viteze automată. Doar modelul de bază Cayenne cu noul său motor V6 de 3.6 litri și 300 CP a fost livrat standard cu o cutie de viteze mecanică cu șase trepte. Cu aceasta, consumul mixt în ciclul NEDC folosit la acea vreme, era de 11.2 l/100 km, însă cu Tiptronic-ul cu opt trepte – 9.9 l/100 km – cu aproximativ 20% mai mic decât cel al primului Cayenne entry-level.

Cayenne a fost primul Porsche hibrid care a intrat în producția de serie

Noul Cayenne S cu V8 de 4.8 litri (400 CP) consuma 10.5 l/100 km – cu 23% mai puțin decât predecesorul său. Noul Cayenne Turbo a beneficiat și el de același motor V8 pe benzină, dar a oferit 500 CP. Alături de Cayenne Diesel (245 CP), cel mai economic din gamă a fost Cayenne S Hybrid cu 380 CP. Primul model hibrid produs în serie de Porsche are un consum NEDC de 8.2 l/100 km!

Sistemul parallel full hybrid putea fi utilizat mai flexibil și mai eficient decât power-split full hybrid, pe care majoritatea concurenților îl susțineau la acea vreme. Cayenne S Hybrid poate merge până la 60 km/h în modul pur electric. Boosting-ul, recuperarea energiei și coasting-ul au permis o experiență de condus care a fost atât sportivă, cât și eficientă. 

Ca rezultat, a doua generație Cayenne a pus bazele strategiei de electrificare de succes a Porsche cu 12 ani în urmă. Iar schimbările fundamentale făcute între generații au fost apreciate de clienți. Primul plug-in hybrid a urmat în 2014.

Cayenne E2 a permis Porsche aproape să-şi dubleze cifrele de livrare în comparație cu primul Cayenne. Între 2010 și 2017, au fost livrate în total 535.903 de exemplare ale modelului asamblat la fabrica din Leipzig.

Cmentariile sunt închise

slot gacor https://dapurberita.tubaba.go.id/kontak/