(foto) Accident pe bd. Dacia. Totul s-ar fi întâmplat din cauza unui polițist de patrulare al INSP
La adresa redacţiei ne-au fost expediate câteva fotografii cu urmările unui accident care s-a produs astăzi pe bd. Dacia, în drum spre Aeroportul Internaţional Chişinău. Totul s-ar fi întâmplat din cauza unui poliţist de patrulare, afirmă autorul imaginilor!
Conform informaţiilor disponibile, în zonă a fost dislocat un echipaj INSP, a cărui inspectori au început să tragă pe dreapta automobilişti pentru verificări şi pentru depăşirea limitei de viteză, în mod aleatoriu.
Aşa s-a întâmplat că un poliţist a ieşit la marginea carosabilului şi brusc a oprit un autovehicul, iar conducătorul care ne-a trimis imaginile s-a văzut nevoit să frâneze şi el brusc, însă un alt participant la trafic a fost luat la fel prin surprindere de situaţia creată şi nu a putut decât să se oprească în spatele acestuia.
Cum urmează să procedeze în continuare şoferul păgubaş nu este clar. Ce îi recomandaţi?
În cazul în care vom primi o reacţie de la INSP urmează să v-o comunicăm.
Cmentariile sunt închise