(foto) Alţi doi şoferi au scăpat maşinile de sub control din cauza ploii şi au ajuns în şanţuri

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

În dimineaţa ploioasă a zilei de astăzi s-au mai produs câteva accidente de circulaţie din cauza neadaptării stilului de condus, însă din fericire fără decese, spre deosebire de tragedia din raionul Orhei.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Nisporeni au fost sesizați că pe traseul Leușeni-Chisinau, în apropiere de localitatea Iurceni din raionul Nisporeni, s-a răsturnat un Honda Acord condus de un tânăr de 19 ani, locuitor al municipiului Chișinău. S-a stabilit la faţa locului că a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a derapat de pe carosabil, ajungând cu roţile în sus într-un canal de scurgere a apei pluviale.

În urma accidentului rutier, două pasagere în vârstă de 21 de ani din Chișinău au fost transportate la Spitalul Raional Nisporeni pentru îngrijiri medicale. Șoferul și încă două persoane ce se aflau în automobil nu au avut de suferit. Conducătorul auto nu fusese în stare de ebrietate. Informația a fost confirmată de ofițerul superior de presă al IP Nisporeni, Cristina Vicol.

Iar pe traseul Băcioi-Cimişlia a derapat de pe carosabil un Volvo XC90. Martorul ocular anonim tinde să creadă că s-a întâmplat din cauza acvaplanării.

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!

Cmentariile sunt închise