(foto) Avanpremieră în Coreea de Sud: Noua, a şaptea generaţie Hyundai Grandeur
În Coreea de Sud, într-o avanpremieră, a fost prezentat astăzi sedanul Hyundai Grandeur de nouă generație, a șaptea la număr. Pentru Coreea de Sud, modelul Grandeur are un statut special. Acesta nu este doar nava amiral a gamei Hyundai (doar mașinile mărcii Genesis sunt mai cool), ci și bestsellerul absolut al pieței coreene printre autoturisme!
De exemplu, în 2020, acolo s-au vândut 145.000 de astfel de mașini cu o lungime de aproape cinci metri. În 2021, cererea a scăzut până la 92.000 de exemplare, dar poziția de lider a fost menținută. Iar în ultimii zece ani în genere peste 1.000.000 de Grandeur au fost vândute în Coreea de Sud!
O pondere considerabilă a cererii este asigurată de companiile de taxi și de instituțiile guvernamentale, însă şi clienţii privaţi îl aleg fără ezitare, fiind evident mai atrăgător şi mai accesibil decât modele din străinătate.
Amintim cum arată modelul facelift de generaţie precedentă, cu un preţ de sub 30.000 de euro pentru cea mai scumpă versiune, hibridă:
Noul Grandeur ne este prezentat deocamdată doar în câteva detalii şi fotografii. Mai multe detalii vor fi disponibile aproape de startul vânzărilor, însă este clar că din punct de vedere tehnic este înrudit cu noul KIA K8. Mai exact asta înseamnă că a păstrat o poziționare transversală a motorului și tracțiunea față.
Deocamdată, accentul se pune pe design. Și în acest sens, noul sedan nu are nimic în comun cu toți predecesorii săi. Compania a numit soluția estetică cu benzi LED – Seamless Horizon. Dacă în partea frontală banda luminoasă serveşte doar drept lumină de zi, cea din spate a adunat toate cele necesare iluminării.
Noul Grandeur are uși fără cadru la geamuri şi mânere retractabile. Jantele-i măsoară 20 de inchi. Se mai spune că are un ampatament mai mare decât cei 2.885 mm ai modelului de generaţie anterioară.
În designul interior, creatorii s-au inspirat din estetica primei generații Grandeur din 1986, o copie licențiată a modelului japonez Mitsubishi Debonair. Panoul frontal unghiular este realizat similar, iar volanul cu trei spițe este stilizat ca un volan cu o singură spiță din anii optzeci. Modelul de top va bucura clienţii cu piele Nappa, furnir de lemn natural și aluminiu rece.
Pe planşa de bord a fost montat un tradiţional deja cockpit digital. Un monitor se regăseşte în spatele volanului, altul e montat central şi e tactil pentru controlul sistemului multimedia, însă există şi un alt ecran tactil montat la nivelul inferior al consolei centrale. Acesta este dedicat pentru controlul climatizării. Deasupra sa a fost păstrat un rând de butoane analogice pentru cele mai importante funcții.
Controlul cutiei de viteze este realizat printr-o manetă din spatele volanului. Spațiul de pe tunelul central este eliberat pentru depozitarea unor lucruri mici și pentru un încărcător wireless pentru telefon. Priviţi cât de simpatic se combină iluminarea ambientală cu textura panourilor uşilor.
Hyundai spune că a mai echipat noul Grandeur cu un sistem de autentificare cu amprentă care facilitează pornirea și plata unor servicii, iar în partea din spate a cabinei sunt aplicate draperii electrice și scaune înclinabile pentru a oferi relaxare emoțională și o experiență confortabilă de mers.
Noul Hyundai Grandeur va fi lansat oficial în noiembrie cu o selecţie de patru motorizări: benzinar GDI de 2.5 litri, benzinar GDI de 3.5 litri, benzinar turbo de 1.6 litri în cadrul unui sistem hibrid și un benzinar LPi de 3.5 litri, care poate consuma atât benzină, cât şi GPL (preferat de taximetriștii locali).
Cmentariile sunt închise