(foto/update) Călător periculos! Descoperirea dintr-un BMW care s-a prezentat în vama Albiţa
(update) Conform Poliţiei de Frontieră române, cu privire la cele descoperite, bărbatul a declarat că pistolul i-a fost oferit cadou de un prieten și că a uitat că l-a depozitat în autoturism. De asemenea, acesta a mai declarat că nu avea cunoștință despre faptul că arma face parte din categoria celor ce trebuiesc supuse înregistrării și autorizării.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și tentativă la contrabandă calificată.
Funcționarii postului vamal Leușeni, care participă în cadrul controlului coordonat în postul vamal Albița, acționând în baza indicatorilor analizei de risc, în comun cu colegii din cadrul Autorității Vamale a României, au supus verificării de specialitate un BMW care se deplasa spre Uniunea Europeană.
Șoferul, un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU), în vârstă de 32 de ani a comunicat că nu are nimic de declarat. Totuşi, s-a dovedit că ascundea ceva ce era dosit “la cald”. În rezultatul controlului a fost depistat un pistol de model TT, ascuns în cotiera centrală a banchetei din spate.
Arma a fost în mod evident ridicată, iar investigațiile pe caz continuă.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise