(foto) Cine şi-a cumpărat acum 10 ani un SLS AMG electric îl poate vinde acum de cel puţin două ori mai scump

La vânzare, prin casa de licitații RM Sotheby’s, a fost scos un rar Mercedes-Benz SLS AMG Coupe Electric Drive – unul din doar nouă făcute vreodată!

Exemplarul din imagini are un parcurs de sub 3.800 de km şi costă acum 1.050.000 de euro, de peste două ori mai mult decât ceruse producătorul german la momentul prezentării sale în toamna lui 2012.

https://www.youtube.com/watch?v=CmIRG-kuPUU

Acum un deceniu Mercedes-Benz a avut previziunea de a vedea importanța tot mai mare a vehiculelor electrice pe piață, așa că a avut sens de utilizat automobilul sport ca platformă pentru a arăta că sistemele de propulsie electrice ar putea fi interesante și vor avea un viitor în astfel de maşini. Prezentat la Salonul Auto de la Paris în 2012, cu livrări începând din 2013, s-a anticipat că vor fi construite mai puțin de 100 de exemplare, dar în realitate producția i-a fost mult mai mică. Din cauza interesului scăzut s-au asamblat doar nouă exemplare, deşi în proiect s-au investit mult mai mulţi bani.

Alimentat de patru motoare electrice, modelul are să ofere 750 de CP și un cuplu maxim instant de 1.000 Nm care este transmis spre toate cele patru roţi. Cele patru motoare electrice sincrone compacte cu magnet permanent, fiecare cântărind 45 kg, ating o viteză individuală maximă de 13.000 rpm și, în fiecare caz, conduc selectiv cele 4 roți printr-un design de transmisie dispus axial.

Cu pachetul său de baterii litiu-ion de 60 kWh, încărcate complet, poate oferi o autonomie de 250 de km doar, însă la momentul introducerii sale era cel mai rapid vehicul de serie din lume, alimentat electric, și, de asemenea, cel mai puternic Mercedes-Benz construit vreodată!

SLS AMG Electric Drive se mândrește cu un timp de sprint 0-100 km/h de doar 3.9 secunde, cu doar 0.3 secunde mai lent decât un SLS AMG Black Series, o realizare incredibilă luând în considerare că este cu aproximativ 560 kg mai greu decât un SLS AMG standard. Viteza maximă poate urca până la 250 de km/h.

Se spune că experiența de conducere a acestui automobil este cu adevărat incredibilă, datorită cuplului instantaneu oferit de motoarele electrice la accelerație, fie când e necesar de pornit din loc, fie din viteză. Padelele din spatele volanului permit șoferului să controleze nivelul de frânare regenerativă disponibil, ceea ce înseamnă că şofatul cu o singură pedală poate fi realizat cu ușurință.

Livrat nouă în Elveția, exemplarul se află în prezent în Țările de Jos, având până acum doi proprietari. Acesta este însoțit de un fișier de facturi de la centrele de service autorizate Mercedes-Benz, ultima deservire fiind făcută în mai 2018 la 2.297 de km parcurşi. Este finisat în culoarea Green Electric, în combinaţie cu o tapiţerie neagră şi jante negre de 19/20 inci, în spatele cărora stau frâne carbo-ceramice.

Nou în Germania, cu TVA inclus, costa în 2013 – 416.500 de euro.

https://www.youtube.com/watch?v=d6HvXd9C-5A
https://www.youtube.com/watch?v=ElbUqSiu4w4
https://www.youtube.com/watch?v=lfW8NXYuQ9c
https://www.youtube.com/watch?v=5gFGX43vubM

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/