(foto) CNA se laudă cu o colecţie de maşini sechestrate în diverse cauze penale. Iată care e cea mai recentă completare
Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a CNA a preluat în administrare automobilul care aparține unui șef de secție din cadrul Institutului Oncologic, după ce procurorii au dispus aplicarea sechestrului pe acesta. Este vorba despre un BMW Seria 5, cu o valoare estimată la 445.000 de lei.
Ridicarea unității de transport s-a efectuat în cadrul cauzei penale, pornite pentru fapte de corupere, în care medicul este învinuit că ar fi pretins și primit de la fiica unei paciente 50.000 de lei pentru a grăbi spitalizarea mamei sale.
Într-o notă informativă, ARBI anunță că, în prezent, în administrarea Agenției se află 33 de mijloace de transport, în valoare totală de circa 9 milioane de lei, dintre care 23 de autoturisme, 6 autocamioane și 4 remorci. Printre cele mai scumpe sunt un Porsche Cayenne de aproximativ un milion de lei, o Mazda CX-5 din 2020, un Audi A6, un Mercedes-Benz GL 500 și o KIA Sorento – estimate la prețul de circa jumătate de milion de lei fiecare.
Majoritatea bunurilor au fost indisponibilizate în cadrul cauzelor penale, pornite pe infracțiuni de spălare de bani și escrocherie, în vederea reparării prejudiciilor materiale, cauzate prin infracțiune, asigurării măsurii de confiscare specială sau confiscare extinsă și garantării executării pedepsei amenzii.
ARBI mai notează că, în baza hotărârilor judecătorești, a asigurat recent procesul de comercializare a două mijloace de transport – un Porsche Cayenne din 2013, vândut la prețul de 653.903 lei și un Skoda Kodiaq din 2017, vândut în schimbul a 423.225 lei. Mijloacele bănești obținute din valorificarea autoturismelor nominalizate au fost transferate pe conturile trezoreriale, gestionate de Agenție.
Apropo, ARBI a înaintat mai multe demersuri în adresa organelor procuraturii și organelor de urmărire penală privind inițierea procedurilor de valorificare în privința altor 19 mijloace de transport, puse sub sechestru, atât pe cauzele penale conexe cu frauda bancară, cât și pe alte cauze penale.
Cmentariile sunt închise