(foto) Detalii despre aerodinamica noii Skoda Fabia. La viteze mai mari consumă mai puţin

A patra generație a modelului Skoda Fabia dispune de caracteristici aerodinamice mai sofisticate ca niciodată și neegalate de niciun alt concurent din clasă! Cu designul său dinamic și emoțional, reușește un coeficient aerodinamic Cd de doar 0,28, ceea ce reprezintă o evoluție considerabilă față cel al predecesorului – 0,32.

Eficiența aceasta aerodinamică extraordinară se datorează numeroaselor optimizări de detaliu, precum diafragmele inteligente cu lamele active, ce contribuie la reducerea consumului de carburant și a emisiilor.

Vít Hubáček, cel ce a fost responsabil cu dezvoltarea aspectelor aerodinamice ale noii Fabia, a explicat:

„Deși noua Fabia este mai mare decât predecesorul, având și partea frontală mai mare cu circa 3%, i-am redus coeficientul aerodinamic cu aproape 10%! Doar acest aspect reduce emisiile de CO2 cu aproape 3 grame la kilometru, conform ciclului WLTP. Pentru a atinge această performanță am efectuat peste 3.000 de teste aerodinamice, dintre care 80% virtuale, folosind simulări CFD pe un super-computer. Pe un computer obișnuit aceleași procesări ar fi durat peste 2.000 de ani!”

Rezultatul acestei munci intense de dezvoltare a caracteristicilor aerodinamice este că noua generaţie Fabia are un coeficient aerodinamic Cd de 0,28, stabilind totodată un nou benchmark pentru segmentul automobilelor de talie mică. Iar caracteristicile aerodinamice excelente înseamnă reducerea consumului și a emisiilor.

La dezvoltarea trăsăturilor aerodinamice ale automobilului au colaborat experți din mai multe departamente, inclusiv designeri, specialiști în aero-acustică, inginerii responsabili pentru caroseria automobilului, pentru partea de sub automobil și pentru motoare. În tot acest proces, Skoda a combinat în manieră ingenioasă testele virtuale pe bază de simulări computerizate, cu test drive-uri fizice, iar acestea din urmă au fost folosite mai ales pentru a verifica și confirma rezultatele simulărilor.

Departamentul de Aerodinamică din cadrul Skoda Auto a lucrat în mare parte în spațiul virtual pentru dezvoltarea noii Fabia. Deoarece optimizarea caracteristicilor aerodinamice ale unui automobil este o provocare dificilă, având în vedere că și cea mai ușoară modificare poate avea consecințe și în numeroase alte arii, inginerii au folosit super-computere pentru a testa cât mai multe variații posibil în cadrul unor așa-numite simulări CFD (Computational Fluid Dynamics).

Pe parcursul a circa trei ani și jumătate au fost astfel efectuate peste 3.000 de astfel de simulări, ce au impus zeci de mii de ore de procesare cu ajutorul calculatoarelor speciale.

Importanța aerodinamicii a crescut considerabil în industria auto în ultimii ani, iar acest trend va continua pe măsură ce normele privind emisiile vor deveni tot mai stricte. Skoda Auto a ținut cont de aceasta și și-a crescut numărul de angajați și competențele în acest domeniu. Astfel, pe când în urmă cu 20 de ani, compania avea doar trei specialiști în aerodinamică pentru toate modelele sale, acum doar pentru Fabia sunt angajați trei astfel de specialiști.

Numeroasele măsuri de detaliu dezvoltate pentru noua generaţie Fabia au contribuit la cel mai bun coeficient aerodinamic din clasă. Un factor important în acest sens este diafragma de răcire inovatoare din priza de aer situată în partea inferioară din fața automobilului. Este o inovație pe care Skoda o aduce în premieră în segmentul auto al modelului.

Astfel, când este nevoie doar de răcirea mai puțin intensă, lamelele active se vor închide, optimizând caracteristicile aerodinamice. Drept urmare, economiile de combustibil se ridică la 0.2 l la 100 km, la o viteză de deplasare de 120 km/h, iar Fabia își reduce în aceste condiții emisiile de CO2 cu până la 5 grame per kilometru!

De cealaltă parte, când este necesară o răcire mai intensă, sau la opririle scurte, sistemul va deschide lamelele pentru a permite fluxul de aer maxim. Adițional sunt integrate și numeroase alte elemente ce contribuie la reducerea rezistenței la înaintare.

Astfel, în partea din față a automobilului puteți observa deschiderile numite air-curtains, ce direcționează fluxul de aer în manieră extrem de controlată peste panourile laterale ale caroseriei și peste pasajele roților, pentru o eficiență aerodinamică optimă. Mai mult, fluxul de aer ce trece pe sub automobil a fost acum optimizat prin instalarea a 12 panouri sub automobil. Anterior Fabia avea doar trei astfel de panouri.

Împreună cu eleronul lung din spate și cu aripioarele laterale, aceste panouri reduc rezistența la rulare și turbulențele de aer în partea din spate a automobilului. Mai mult, forma oglinzilor exterioare direcționează aerul direct spre muchiile de separare ale blocurilor optice din spate.

Şi având în vedere că roțile sunt responsabile pentru circa 25 din rezistența la rulare a unui automobil, Skoda a introdus acum măști speciale din plastic, ce conferă roților o formă mai aerodinamică. Aceste măști Aero sunt oferite acum în premieră pentru Fabia.

Cmentariile sunt închise