(foto) Este unul din şase! Acest Chevrolet Corvette Nomad Shooting Brake îşi caută un proprietar
Un unic şi custom Chevrolet Corvette din 2004 este de vânzare pe platforma Streetside Classics. Maşina a fost evaluată la 129.995 de dolari, ceea ce reprezintă chiar mai mult decât se cere pentru noul Corvette cu toate dotările incluse!
Motivul principal pentru costul ridicat este legat de tipul neobișnuit de caroserie pe care îl are, dar şi pentru că există doar şase astfel de vehicule în toată lumea!
Mașina a fost construită în urmă cu 16 ani de către compania Advance Automotive Technologies pe baza prototipului unic Chevrolet Corvette Nomad, creat în îndepărtatul 1954. Acel show car nu a devenit niciodată model de serie, iar AAT a decis să corecteze această eroare sub forma unei ediţii limitate şi comemorative.
Baza pentru noii “nomazi” au fost câteva exemplare Chevrolet Corvette în caroserie C6, asupra cărora s-a muncit destul de minuţios. De fapt, pentru coupeurile sport a fost proiectat un corp fundamental nou de tip Shooting Brake, stilizat sub aspectul primei generaţii Corvette.
Maşina din imagini s-a ales cu o parte frontală complet diferită cu aripi vintage și o grilă de radiator cromată, un portbagaj destul de voluminos cu geamuri noi, o parte posterioară nouă şi cu stopuri în stilul maşinilor clasice americane, alături de multe alte accente metalice. De cealaltă parte, interiorul aproape că nu a suferit schimbări comparativ cu un Corvette C6 standard.
În total, AAT a transformat doar șase astfel de break-uri, dintre care doar două au un corp vopsit într-o astfel de nuanţă de roşu. Sub capotă are un V8 de 5.7 litri şi cu 350 CP, cuplat la o cutie de viteze manuală în şase rapoarte.
Sub aspectul clasic are şi câteva dotări moderne precum climatizare pe două zone, scaune profilate şi încălzite, sistem audio Bose, head-up display, cruise control şi altele. Parcursul pe bord indică sub 18.000 de km.
Cmentariile sunt închise