(video) Primele Chevrolet Corvette C8 Stingray şi Lexus LC Convertible, vândute la licitaţie pentru nişte sume uimitoare

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

S-a scris istorie în acest weekend în Scottsdale, Arizona, acolo unde casa de licitaţii Barrett-Jackson a reuşit să vândă pentru nişte sume impresionante de bani primele exemplare ale noilor modele Chevrolet Corvette C8 Stingray şi Lexus LC Convertible.

Banii încasaţi au fost redirecţionaţi în conturile unor organizaţii de caritate.

Fără îndoială, cel mai interesant moment al zilei de sâmbătă a fost vânzarea foarte așteptată a primului Corvette cu motor montat central, un Stingray din gama anului 2020 (VIN 001). La eveniment a participat însăşi CEO-ul General Motors, Mary Barra, care ulterior nu a ezitat să pozeze alături de noul posesor a maşinii, proprietarul echipei NASCAR, Rick Hendrick.

Automobilul l-a costat tocmai 3.000.000 de dolari (deşi preţul de start este de doar 60.000!) şi asta fără taxele adiţionale pe care le încasează casa de licitaţii de regulă tot de la câştigătorul lotului. Se menţionează că maşina expusă în cadrul licitaţiei este doar una demonstrativă, iar în realitate va avea o caroserie de culoare neagră în combinaţie cu un interior de culoare neagră.

Exemplarul va fi în echipare 3LT şi va avea la bord toate dotările opţionale disponibile, inclusiv: tapiţerie de culoare neagră cu accente roşii, centuri de siguranţă roşii, scaune GT2, acoperiş detaşabil, spoiler posterior, un Performance Data Recorder şi pachet sport Z51.

Primul posesor de Corvette va avea opțiunea de a-şi primi maşina chiar la uzina Corvette din Bowling Green şi de asemenea va avea parte de un tur cu un ghid prin muzeul Corvette. Mașina va veni, de asemenea, cu o scrisoare de autenticitate și câteva lucrări de artă unice.

A doua maşină vândută pentru o altă sumă impresionantă de 2.000.000 de dolari, fără taxe adiţionale din partea casei de licitaţii, este primul exemplar al proaspătului prezentat Lexus LC Convertible.

Se anunţă că exemplarul este parte a unei ediţii speciale, încă neanunţate de producător – Lexus LC 500 Convertible Inspiration Series – care va fi limitată la doar 100 de unităţi.

Primul Lexus LC Convertible va fi primul din această ediţie şi prima decapotabilă de serie cu numărul de ordine VIN 100001. Exemplarul este îmbunătățit cu caracteristici exclusive care nu se regăsesc în nici o altă ediţie Inspiration Series, inclusiv vopsea Structural Blue pentru caroserie și o tapiţerie elegantă semi-anilină de culoare albă pentru interior, etriere de frână în culoarea caroseriei şi jante exclusive din aliaj forjat de 21 de inci în culoare Liquid Graphite, cu accente negru lucioase.

Accente de culoare one-off Liquid Platinum pot fi găsite pe lângă faruri, stopuri, corpurile oglinzilor retrovizoare şi prizele de aer laterale. Pragurile interioare ale uşilor vor conţine inserţii din fibră de carbon cu inscripţia „LC Inspiration Series Launch Exclusive 1 of 1”.

O colecție impresionantă de articole comemorative și experiențe suplimentare sunt incluse în pachetul de licitație, de asemenea. Câștigătorul va primi o schiță în ramă a modelului LC Convertible, un portofoliu cu fotografiile maşinii în timpul asamblării în uzină și un certificat exclusiv semnat de inginerii-șefi, precum și de managerul general al uzinei din Motomachi, Japonia, acolo unde aceste automobile vor fi produse.

Câștigătorul lotului va primi, de asemenea, primul set de bagaje de călătorie de la brandul Zero Halliburton dintr-o nouă serie de design, cu referinţe Lexus personalizate, care se vor potrivi frumos în portbagajul decapotabilei.

Noul posesor a primit de asemenea un driving package care include un Lexus Performance Driving Experience cu ambasadorul brandului Scott Pruett, o cazare pe trei nopţi pentru două persoane la Pebble Beach Resort, o rundă de golf pentru două persoane pe terenul de golf de la Pebble Beach, etc.


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...