(foto) A fost abandonat? Un Pontiac Firebird stă de cel puţin un an pe o stradă din Chişinău
Un Pontiac Firebird, maşină mai rar întâlnită în regiunea în care locuim, stă de cel puţin un an pe o stradă din Chişinău. Posibil abandonat, coupeul poate fi văzut atât de trecători, cât şi din transport public în preajma intersecţiei Alexandru cel Bun – Maria Cebotari.
Automobilul este într-o stare estetică bună, însă nu se ştie dacă acest lucru este valabil şi pentru capitolul stare tehnică.
Exemplarul în cauză este din a treia generaţie (1982–1992) şi unul dintre ultimele produse (1990-1992), perioadă în care automobilul a beneficiat de un facelift care i-a schimbat designul părţii frontale.
Printre dotările care nu puteau fi găsite pe alte modele, dar pe care le avea acesta, se numărau: motoare cu patru cilindri, blocuri optice retractabile şi acţionate electronic, airbag lateral pentru şofer, scaune tapiţate cu piele naturală, etc.
Sub capotă se puteau monta motoare cu patru cilindri în linie şi cu un volum de 2.5 litri, V6-uri de 2.8 litri şi V8-uri de 5.0 sau 5.7 litri. Puterea acestora varia de la 90 la 250 de cai. Au existat şi versiuni cu 350 de CP care asigurau o acceleraţie de la 0 şi până la 100 de km/h în mai puţin de cinci secunde.
Tracţiunea era mereu pe puntea din spate, iar cutia de viteze putea fi automată sau manuală.
Vezi şi: (foto) Un automobil rar cu motor electric stă abandonat pe o stradă din Chişinău
Iată aşa poate arăta un interior de Pontiac Firebird:
Modelul Pontiac Firebird a fost produs de brandul Pontiac, subdiviziune a General Motors, în perioada anilor 1967-2002. Firebird era construit pe aceeaşi platformă pe care o folosea Chevrolet Camaro.
Cmentariile sunt închise