(video) Frumos! Iată cum a decis atelierul GB Design să marcheze cei 50 de ani de la apariţia lui VAZ-2101

Atelierul bulgar de tuning GB Design a publicat un album de fotografii în care ne arată cum a fost realizat, dar şi rezultatele unui proiect care marchează aniversarea de 50 de ani pe care VAZ-2101 a sărbătorit-o în 2020.

Un exemplar al legendarei “Kopeika” a fost restaurat ca la carte şi s-a ales cu un interior luxos tapiţat cu piele, o nouă consolă centrală şi scaune alternative, printre altele.

A fost nevoie de patru luni pentru ca lucrările să fie făcute şi conform plăcuţei de pe tunelul central a fost gata încă în ziua de 10 octombrie 2020.

Pentru început, specialiștii în personalizare au desfăcut complet un sedan într-o stare relativ bună şi i-au izolat fonic a sa caroserie. Apoi a început asamblarea din nou, însă în proces s-au înlocuit o mulţime de părţi şi suprafeţe cu unele noi, proaspete, create din materiale scumpe, pe care niciodată nu le veţi putea comanda de la AutoVAZ din fabrică.

De exemplu, “Kopeika” a primit o consolă centrală reproiectată care include atât un player audio modern ce include un monitor, dar şi un nou levier al cutiei manuale de viteze, destul de stilat.

Panoul de instrumente standard a fost înlocuit cu unul cu ceasuri cu fundal alb şi rame cromate, iar capacele difuzoarelor audio (realizate special pentru proiect și stilizate asemănător panourilor exterioare ale radiourilor de epocă) sunt gravate comemorativ. În plus, se folosește un volan alternativ cu jantă din lemn.

Scaunele frontale au fost înlocuite cu unele marca Toyota, însă nu se menţionează de la ce model au fost preluate. Atât scaunele din față, bancheta din spate, cât și panoul frontal sunt complet acoperite cu piele maro, cu accente albe și cusături contrastante.

Panourile ușilor sunt proiectate în același mod. Capacele decorative din plastic au fost înlocuite cu alternative din lemn. În același timp, designerii atelierului au folosit o serie de detalii neobișnuite. De exemplu, pe panourile ușilor frontale şi pe spătarele scaunelor din faţă au fost prinse nişte buzunare de depozitare stilizate sub forma unor poşete cu catarame.

Sedanul unic a fost construit într-un singur exemplar. GB Design nu intenționează deocamdată să-l reproducă.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/