(foto) Jaguar anunţă ultima actualizare pentru F-TYPE şi două modele de ediţie specială

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

F-TYPE este mașina sport Jaguar definitivă dintr-o linie bogată de 75 de ani, una care include unele dintre cele mai emblematice modele construite vreodată. În formă Coupé sau Convertible, F-TYPE oferă un echilibru perfect între performanță şi simţ de condus, cu un design musculos și un cockpit definit de materiale scumpe.

Pentru ultimul an al modelului, pus în vânzare de la începutul lui 2023, gama a devenit mai simplă și mai concentrată, făcându-i pe clienţi să aleagă mai uşor automobilul perfect. Totodată, se anunţă o ediţie specială limitată, menită să marcheze cei 75 de ani de producere a maşinilor sportive.

Caracteristici cheie:

  • Pentru a marca ultimul an de model al F-TYPE și 75 de ani de mașini sport Jaguar, clienții pot alege noile ediții speciale F-TYPE 75 sau F-TYPE R 75. Acestea se disting prin elemente unice de design interior și exterior, specificații atent îngrijite și, desigur, motorul V8 de 5.0 litri supraalimentat, sinonim cu F-TYPE.
  • Farurile LED super-subțiri, dotate standard cu tehnologia Pixel, cu lumini de zi „Calligraphy” J și indicatoare de direcție mari accentuează lățimea vizuală a mașinii și sugerează potențialul său de performanță.
  • Unice pentru F-TYPE 75 și F-TYPE R 75 sunt insignele discrete de pe aripile față, care descriu silueta inconfundabilă a lui F-TYPE. Unică mai este şi culoarea Giola Green metallic.
  • Ca parte a ofertei simplificate pentru clienți, fiecare F-TYPE din gamă este acum oferit standard cu o jantă de 20 inchi specifică modelului, cele pentru F-TYPE 75 și R 75 remarcându-se printr-un design negru lucios cu cinci şi respectiv 10 spiţe.
  • Modelele cu patru cilindri au o singură terminaţie centrală de eşapament, în timp ce atât F-TYPE 75 cu V8 de 450 CP, cât și F-TYPE R 75 cu V8 de 575 CP, sunt identificate prin terminaţii duble, în ultimul caz cu “R” gravat.
  • La interior, modelele F-TYPE 75 și R 75 se disting prin motivul unic al siluetei de pe finisajul consolei centrale Engine Spin și plăcile din oțel inoxidabil de pe praguri, în timp ce Interior Black Pack este o altă noutate subtilă.
  • Scaunele subțiri ușoare – în design Sport sau Performance, cel din urmă fiind standard pentru F-TYPE 75 și R 75 – combină o formă optimizată din punct de vedere ergonomic cu un confort remarcabil. Dispun de încălzire și ventilare. 
    • Materiale bogate, cum ar fi pielea Windsor – standard la edițiile speciale – adaugă o notă suplimentară de lux, completată de detalii precum modelul de cusături cu monogramă lucrat – repetat în ornamentele ușii, cu opțiunea Extended Leather Upgrade – și motivele Jaguar Leaper sau R în tetiere. 
    • O căptușeală din piele întoarsă Ebony – de asemenea standard pe F-TYPE 75 și R 75 – îmbogățește și mai mult interiorul.
  • Șasiul modelelor F-TYPE 75 și R 75 a primit articulații posterioare din aluminiu turnat sub presiune, ușoare și rigide, care, împreună cu rulmenții mai mari ale roților, oferă un control absolut de precizie al zonei de contact cu anvelopele, transformându-se într-o conexiune și mai bună, respectiv într-o direcţie mai exemplară. 
    • În particular pentru R 75, acest atribut cheie este optimizat și mai mult datorită articulațiilor sferice superioare revizuite, care măresc semnificativ unghiul camber și rigiditatea braţelor suspensiei. 
    • Ambele modele au, de asemenea, un diferenţial activ electronic posterior (EAD) pentru a optimiza tracţiunea.
    • Sistemul de tracțiune integrală cu cuplu la cerere şi tehnologia Intelligent Driveline Dynamics (IDD) – disponibil pe F-TYPE 75 și standard pe R 75 – sporeşte și mai mult tracțiunea și dinamica pe toate suprafețele și în orice vreme.
  • Toate modelele F-TYPE cu patru cilindri şi 300 CP folosesc amortizoare monotub reglate meticulos pentru a oferi atributele de rulare și manevrabilitate care conferă acestor modele caracterul lor unic, în timp ce F-TYPE 75 și R 75 sunt echipate cu sistemul Adaptive Dynamics de la Jaguar, cu dinamică configurabilă. 
    • Folosind amortizoare controlate electronic, variabile continuu, Adaptive Dynamics optimizează atât confortul la viteză redusă, cât și controlul la viteze mari, în timp ce Configurable Dynamics permite șoferului să adapteze setările pentru rigiditatea suspensiei, greutatea direcției, răspunsul la accelerație și schimbarea vitezelor.
  • După cum am menţionat, fiecare F-TYPE din gamă este echipat cu jante distinctive de 20 de inchi. Toate oferă o alegere între un model standard și trei opționale, inclusiv unele forjate pentru R 75.
    • Așa cum se potrivește poziției sale de navă amiral de performanță a gamei F-TYPE, modelul R 75 dispune de anvelope Pirelli P Zero mai late, special dezvoltate, de mărimi 265/35/ZR20 şi 305/30/ZR20.
    • De asemenea, F-TYPE R 75 poate fi echipat cu sistemul de frânare Carbon Ceramic Matrix (CCM) de la Jaguar. Dispunând de discuri față și spate de 398 mm și 380 mm, cu etriere monobloc cu șase și patru pistoane, cu un finisaj galben distinctiv, acest sistem oferă performanțe de frânare excepționale cu o rezistență remarcabilă la decolorare.
  • Gama de motoare puternice și receptive a lui F-TYPE va include acum doar opțiuni cu patru și opt cilindri (gata cu V6-le de 3.0 litri), cu puteri cuprinse între 300 şi 575 CP. Toate sunt cuplate la o transmisie Quickshift cu opt trepte, cu control manual complet, folosind fie selectorul de viteze SportShift, fie padelele montate pe volan.
    • F-TYPE R-Dynamic: 300 CP, patru cilindri, tracțiune spate (0-97 km/h în 5.6 secunde, viteză maximă 250 km/h).
    • F-TYPE 75 se poate alege în format cu 300 CP şi tracţiune spate sau 450 CP cu tracţiune spate sau integrală (ambele fac 0-97 km/h în 4.4 secunde, viteză maximă 285 km/h).
    • F-TYPE R 75 vine exclusiv cu V8 de 575 CP/700 Nm şi tracțiune integrală (0-97 km/h în 3.5 secunde, viteză maximă 300 km/h).
  • Fiecare motor este echipat standard cu un sistem de evacuare activ comutabil, cu sunete reglate meticulos pentru a se potrivi cu caracterul distinctiv al fiecărui model. Filtrele de particule specifice şi extrem de eficiente ajută la minimizarea emisiilor.
    • Cei care vor alege un model V8 beneficiază de funcția Quiet Start, care asigură un sunet de pornire mai subtil și mai rafinat: supapele de bypass acționate electric din amortizorul de zgomot rămân închise până când se deschid automat sub sarcină.

Primele livrări pentru clienți încep din ianuarie 2023 – anul care marchează 75 de ani de mașini sport Jaguar – și un moment esențial în istoria mărcii, deoarece se îndreaptă cu mândrie către un viitor complet electric din 2025.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise