(foto) Maşina ideală pentru off-road uşor şi vânătoare s-a dovedit a fi Toyota Prius

Atelierul Starwood Customs din Dallas, SUA, a făcut publice câteva fotografii cu un nou proiect individual pe care l-a numit “incomparabil cu orice a făcut până acum”. O Toyota Prius hibridă a primit o caroserie şi un șasiu profund modificat, făcând-o “mașina perfectă pentru vânătoare”, dar şi pentru off-road uşor.

Principala diferență între acest vehicul numit Predator Prius şi un Prius normal este că îi lipsește posteriorul. Automobilului i-a fost în esenţă tăiat portbagajul, iar în loc s-a montat o platformă care are o balustradă şi o bancă pentru şezut. Aceasta mai este dotată cu elemente de sprijin şi huse pentru arme de vânătoare.

În partea din față a apărut o bună protecţie a motorului, un bullbar şi un troliu performant. Suprafaţa de peste capotă ar fi destinată transportării vânatului, deşi aceasta ar putea obstrucționa vederea la drum.

Pe acoperișul Prius-ului stă un alt portbagaj dotat cu LED-uri suplimentare, iar la necesitate se poate lua pe el o roată de rezervă. Culoarea caroseriei este una mată Sarge Green, care are un efect real de camuflare pe fundalul culorilor din păduri.

De asemenea, sunt specificate nişte modificări ale șasiului, dar fotografiile ne arată doar nişte anvelope mai mari cu profil înalt, pe jante neobișnuite, în spatele cărora s-ar ascunde suspensii ranforsate. Am depus o solicitare pentru a afla dacă dispune mai nou şi de AWD, însă deocamdată nu am primit un răspuns.

Creatorii lui Predator Prius susțin că unitatea sa de propulsie îl face ideal pentru vânătoare pentru că permite maşinii să se mişte fără să producă zgomot. În plus, construcția unui astfel de vehicul va fi mai ieftină decât dacă s-ar face pe baza unui pickup tradiţional.

Vezi şi: (video) Cel mai periculos Prius din lume are un tun M61 Vulcan pe acoperiş

Cmentariile sunt închise