(video/update) Noi imagini de la locul tragediei din Cluj. Cine este persoana care şi-a pierdut viaţa

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

(update 10.02.2020) În accidentul care a avut loc în seara zilei de ieri în oraşul Cluj a decedat un tânăr în vârstă de 22 de ani care circula într-un Audi A6 pe scaunul din dreapta şoferului. În acelaşi automobil înmatriculat în Bistrița-Năsăud se mai afla tatăl băiatului, care era în spatele volanului şi a reuşit să iasă singur ulterior, dar şi mama sa care stătea pe bancheta din spate, ambii cu o vârstă de aproximativ 45-50 de ani. În urma coliziunii cu BMW-ul înmatriculat în Republica Moldova, acesta din urmă a luat foc, fiind necesară intervenţia pompierilor.

După operaţiuni de descarcerare, persoanele mature au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate. Din păcate, deși au fost efectuate manevre de resuscitare tânărului de 22 de ani, care a fost la fel descarcerat în stare de inconștiență, corpul acestuia nu a răspuns, fiind declarat decesul de către medicii SMURD și SAJ. Manevrele au fost începute imediat de către un medic care se afla în trecere și au fost continuate mai bine de o oră de către medicii SMURD și SAJ, însă fără a putea readuce semnalele vitale pentru tânărul de 22 de ani.

Poliţia Cluj confirmă că au fost persoane reținute. Poliția i-a urmărit pe strada Emil Racoviță. Cei doi bărbați s-au refugiat într-o casă, de unde au fost ridicați și încătușați. Un martor a declarat că polițiștii aveau pistoalele scoase şi că cele două persoane păreau drogate sau în stare de ebrietate.

Vinovatul de producerea accidentului are doar 21 de ani, este originar din Republica Moldova, însă nu i se divulgă identitatea deocamdată. Acesta, dar şi complicele său, au fost reţinuţi pentru minim 24 de ore.

 

Posted by Andu Filimon on Sunday, February 9, 2020

Persoane încarcerate și mașini avariate, într-un grav accident rutier pe strada Horea

🛑 Persoane încarcerate și mașini avariate, într-un grav accident rutier pe strada Horea ‼️

Persoane încarcerate și mașini avariate, într-un grav accident rutier pe strada Horea [FOTO]

Posted by Radio Cluj on Sunday, February 9, 2020

VIDEO. Accident grav pe Horea! Șoferul vinovat a fugit. Detalii pe PortalCJ —> https://bit.ly/37cQjVm

VIDEO. Accident grav pe Horea! Șoferul vinovat a fugit. Detalii pe PortalCJ —> https://bit.ly/37cQjVm

Posted by Portal CJ on Sunday, February 9, 2020


(09.02.2020) Ne va ști toată România! Un șofer din Moldova a provocat un accident tragic la Cluj fiind sub influența alcoolului

Accident cumplit la Cluj, provocat câteva ore în urmă de un șofer din Republica Moldova! Dezastrul ar fi avut loc pe strada Horea din Cluj, în seara de duminică, după ce un tânăr de 21 de ani ar fi ieșit pe contrasens și a tamponat un automobil ce venea de acolo.

Martorii spun că o persoană și-a pierdut viața în acest accident, anunță ClujCapitala.ro

Din informațiile pe care le avem, persoana decedată este șoferul autoturismului care circula regulamentar. Potrivit martorilor, șoferul din Republica Moldova conducea cu viteză dinspre gară spre centrul orașului. La un moment dat acesta a efectuat o manevră pentru a ieși pe contrasens, însă atunci s-a tamponat într-un automobil ce circula regulamentar din sens opus.

Potrivit martorilor, atât șoferul cât și pasagerul mașinii cu numere de înmatriculare din Republica Moldova (KKB 001) au părăsit locul accidentului, însă în scurt timp au fost depistați de către poliție pe strada Racoviță din Cluj. Sursele aflate la fața locului spun că șoferul ar fi avut o alcoolemie de 0.35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Iată câteva declarații venite de la unii martori care au văzut accidentul:

– Pugna Ioan: Habar nu am care a intrat pe contrasens, dar viteza de impact a fost imensă…
– Alex G.: BMW-ul a intrat pe contrasens. Cel puţin 90 de km la oră a avut…
– Mara S: Un tânăr cu BMW a fugit de la locul scenei, eu nu mi-am dat seama ca a fost șoferul care a provocat accidentul și a cauzat moartea celuilalt șofer, ceea ce a fost tulburător (am fost de faţă). Șoferul nevinovat fiind aproape decapitat…

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...