(foto) Noul Hyundai IONIQ 6 First Edition pentru Europa s-a epuizat în mai puţin de 24 de ore

0

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Înainte de lansarea oficială a foarte așteptatului model IONIQ 6 la sfârșitul anului 2022 și începutul lui 2023, vânzările preliminare ale maşinii electrice în echiparea/ediţia specială First Edition a început pe 9 noiembrie pe piețele cheie de vehicule electrice ale Hyundai – Germania, Regatul Unit, Franța, Norvegia și Olanda.

De la premiera sa mondială de la mijlocul verii, cel de-al doilea model din familia IONIQ, dedicată vehiculelor electrice, a atras o mare atenție din partea presei și a clienților. În mai puțin de 24 de ore, cele 2.500 de unități limitate exclusiv ale IONIQ 6 First Edition s-au epuizat!

Pe lângă tracțiunea integrală (AWD) și o baterie cu autonomie lungă de 77.4 kWh, IONIQ 6 First Edition vine cu o gamă de elemente exclusive de design exterior și interior. Printre acestea se numără un finisaj negru mat pe jantele de 20 inchi, embleme „H” din aluminiu negru, aplicaţii negre lucioase pe o serie de elemente exterioare, scaune cu o combinație exclusivă de piele şi țesătură Grey Tartan, inspirată de conceptul Prophecy EV de la Hyundai, dar şi un set de covorașe First Edition din ECONYL, cu accente în Grey Tartan.

Alte detalii de confort și echipare includ mânere ale ușilor retractabile automat, geamuri cu sticlă laminată acustică, head-up display cu proiecție pe parbriz, geamurile posterioare fumurii, trapă din sticlă, sistem audio BOSE, sunetul virtual de conducere „e-Active Sound Design”, faruri Matrix LED, tehnologia Vehicle to Load (V2L), o suită completă de sisteme de asistenţă și un abonament anual gratuit la pachetul IONITY Premium, printre altele.

Culorile valabile pentru caroserie au fost Biophilic Blue Pearl, Serenity White Pearl, Nocturne Grey Metallic şi Gravity Gold Matte.

Se menționează că cei care nu au putut precomanda un IONIQ 6 First Edition vor primi o ofertă de la dealerul lor pentru o maşină care să fie asemănătoare. Iar cei care au reuşit să rezerve un IONIQ 6 First Edition îl vor primi între martie și aprilie 2023.

În Germania preţul unei astfel de maşini complet echipate a fost de 66.400 de euro.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata