(foto) Noul Toyota Land Cruiser 300: detalii oficiale despre platformă, motoare, dimensiuni și dotări

Noua generație Toyota Land Cruiser 300 și-ar putea face debutul mondial deja peste câteva zile, cel mai probabil în zilele de 31 mai – 1 iunie, pentru că un embargo este activ până la sfârșitul lunii curente în privința materialelor foto/video. Modelul va marca și 70 de ani de la apariția primului Land Cruiser.

Până atunci, cel puțin în Japonia, zeci de mașini au fost deja distribuite în depozitele dealerilor locali pentru ca startul vânzărilor să nu se rețină. Iar între timp, până la premieră, în spațiul online au apărut informații suplimentare, oficiale, dintr-un buletin confidențial care a fost distribuit dealerilor din Africa de Sud încă de la mijlocul lunii aprilie.

Caracteristici cheie:

  • Este numit SUV-ul flagship al companiei Toyota.
  • La bază are o platformă complet nouă, numită TNGA-F. Suspensia standard numită KDSS îi este una independentă pe puntea din față și multi-link cu patru brațe pe cea din spate, cu diferențial cu alunecare limitată (cu senzor de cuplu) sau cu câte un diferențial blocabil pe fiecare punte. Se poate combina cu amortizoare adaptive.
  • Opțional se va oferi un sistem numit Electronic Kinetic Dynamic Suspension (E-KDSS), despre care se spune că automat, dar și independent poate controla eliberarea sau blocarea stabilizatorilor frontali și posteriori pentru spori contactul roților cu pământul (vezi grafic cum funcționează mai jos). Se poate combina cu amortizoare adaptive.
  • Sub capotă va exista cu două motoare noi la alegere, cel puțin din start: un V6 turbo diesel de 3.3 litri și un benzinar V6 twin-turbo de 3.5 litri. Ambele sunt cuplate la transmisii automate cu 10 trepte, care trimit puterea spre un sistem de tracțiune integrală!
  • Motorul diesel produce 306 CP la 4.000 rpm și 700 Nm de cuplu între 1.600-2.600 Nm. Benzinarul va livra 415 CP la 5.200 rpm și 650 Nm de cuplu între 2.000-3.600 rpm.
  • Măsoară mașina în funcție de echipare 4.950 sau 4.985 x 1.910 sau 1.945 x 1.980 sau 1.990 x 2.850 mm în lungime, lățime, înălțime și ampatament respectiv. Dimensiunile generale aproape că nu se vor schimba. Garda la sol maximă declarată este de 312 mm.
  • Volumul rezervoarelor de combustibil, care vor fi în continuare două, a scăzut: 80 de litri (în prezent încă are 93 litri) pentru mașina cu șapte locuri și 30 (45) pentru cea cu cinci (în numele economiei de kg). Acoperișul poate rezista la un portbagaj de 100 de kg. Dimensiunea jantelor va varia de la 17 la 20 de inci.
  • Mașinile cântăresc 3.230 kg și pot tracta remorci de 3.5 tone. Au acoperiș din aluminiu pentru a face economie de kg și pentru a mai reduce din consum.
  • Va exista, în funcție de piață, în echipări GX-R, GR-S și ZX. A doua va fi realizată din punct de vedere stilistic ceva mai sportiv și va include inserții din fibră de carbon la interior, în combinație cu unele de culoare neagră la exterior. Land Cruiser GR-S va mai avea propriile bare de protecție și grilă de radiator.
  • Farurile sunt pe halogen în specificația cea mai simplă, iar opțional sau standard în funcție de echipare pot fi full LED adaptive. Stopurile la fel pot fi full LED și, cu farurile, au integrate semnalizatoare de direcție secvențiale.
  • În echipare de bază, la capitol multimedia, are un monitor de 7 inci (cu navigație pe unele piețe) și sistem audio cu patru difuzoare. Opțional sau în dependență de echipare va fi disponibil un monitor de 12.3 inci (în combinație cu DVD și navigație), cu suport Apple CarPlay și Android Auto.
  • Alte opțiuni sunt un sistem audio JBL cu 14 difuzoare; două monitoare de 11.6 inci, cu suport Wi-Fi, atașate de spătarele scaunelor frontale pentru pasagerii din spate; un sistem de monitorizare video la 360 de grade cu un 3-D Multi-Terrain Monitor (3-D MTM) prin care se vor putea vedea mai ușor obstacolele care se apropie de roți, printre altele; head-up display și până la cinci porturi USB.
  • Camera video posterioară va avea integrat un spălător de lentilă.
  • Volanul va dispune de încălzire și se vor simți și vibrații în el în cazul părăsirii involuntare a benzilor. Sistemul de climatizare va fi unul cu funcționare în 2-4 zone.

Startul vânzărilor pentru modelul cu motor pe benzină este planificat pentru luna iulie și abia din septembrie vor fi disponibile modele cu propulsoare diesel, dar și Land Cruiser GR-S care se va putea combina doar cu benzinarul de 3.5 litri din câte se pare.

 

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/