(foto) O adevărată tragedie într-un sat din raionul Drochia. Un singur şofer beat a băgat în spital tocmai nouă pietoni

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Accident grav noaptea trecută, în jurul orei 1:00, în satul Sofia din raionul Drochia. Un tânăr de 27 de ani, locuitor al aceluiași raion din nordul ţării, conducând un Renault prin localitatea menţionată, în circumstanțe necunoscute a lovit un Opel care staționa regulamentar pe partea dreaptă a carosabilului.

Autovehiculul german a fost ulterior proiectat într-o Škoda, la fel parcată regulamentar, iar aceasta la rândul său a lovit alte două Toyota.

Dar asta nu a fost tot din păcate! În urma accidentului rutier au fost tamponați şi nouă pietoni care se aflau în adiacentul unui local din localitatea Sofia, aceștia având vârste cuprinse între 19 și 54 de ani. În urma impactului absolut toate persoanele au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la spitalul raional Drochia.

Iar potrivit unor informaţii neoficiale:

Conducătorul automobilului Renault a fost supus testării alcoolscopice şi s-a stabilit că era în stare de ebrietate la volan (0.77 mg/l vapori de alcool în aerul expirat).

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor accidentului rutier și primirii unei decizii legale în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Cmentariile sunt închise