(foto) O maşină s-a aprins în parcarea de serviciu a Aeroportului şi a ars de tot
În dimineața zilei de 28 ianuarie, un autovehicul de model Volkswagen Passat a fost cuprins de flăcări în parcarea de serviciu a Aeroportului Internațional Chișinău de pe bulevardul Dacia 80/3 din capitală. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 8:22.
La fața locului a fost trimis un echipaj de salvatori și pompieri din cadrul IGSU. Flăcările au fost stinse de echipa de intervenție a pompierilor din cadrul Aeroportului, până la intervenția echipajului IGSU. Incendiul a fost localizat la ora 8:22 și complet lichidat la ora 8:43. În urma arderii nu au fost raportate victime.
Focul au distrus complet autovehiculul, afectând parțial și bara de protecție a unui alt autoturism de model Honda, aflat în apropiere. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.
Cmentariile sunt închise