(foto) O reală maşină de colecţie a fost scoasă la vânzare în Sîngerei – o Toyota Corona Mark II

Pe cel mai popular portal de anunţuri din ţară a apărut la vânzare un automobil cu adevărat unic. Poate ar fi şi singurul de felul său care a fost vreodată înmatriculat în Republica Moldova, unul care, peste încă ceva ani, va face parte din rândurile celor de colecţie. Este vorba despre o Toyota Corona Mark II!

Sedanul face parte din a treia generaţie a modelului, cea cunoscută sub numele de cod (X30-X40) şi produsă din decembrie 1976 până în august 1980, sub forma unui sedan, unui coupe şi chiar a unui break. Exemplarul în cauză este unul dintre cele mai proaspete (anul producţiei 1980) şi a fost un automobil conceput în principal pentru piaţa japoneză.

Din detaliile făcute publice aflăm că sub capotă are un motor pe benzină cu un volum de 2.563 cm³, cu şase cilindri în linie, însă nu se specifică puterea. Acest agregat a fost produs în perioada anilor 1972-1980 şi exista în variante de 109-125 CP, cu 181-191 Nm de cuplu. Existase şi o versiune cu un opţional sistem electronic de injecţie a carburantului, făcută din 1978 până în 1980, care genera 112 CP şi 184 Nm de cuplu.

Puterea este trimisă spre puntea din spate prin intermediul unei cutii de viteze automată în patru rapoarte.

Starea automobilului este relativ bună din punct de vedere estetic. Habitaclul conţine inserţii din lemn natural şi velur. Jantele la fel au rămas cele originale, însă îi lipsesc dintr-un motiv necunoscut oglinzile retrovizoare elegante de pe aripi.

Şi toate astea se oferă în schimbul a doar 2.500 de euro! Este preţul mic motivat doar de intervenţiile în agregate pentru schimbarea volanului de pe dreapta pe stânga?..

Cu toate acestea, patruzeci de ani în urmă, Toyota Corona Mark II a fost în niciun fel inferior unui Mercedes W123, deşi era de două ori mai ieftină. Oglinzile retrovizoare de pe aripi îi pot fi reglate electric, a fost dotată cu sistem de aer condiționat, volan reglabil pe înălțime, scaune reglabile cu suport lombar şi alte lucruri interesante, în timp ce opţional se putea comanda un sistem de climatizare cu drepturi depline, cruise control, geamuri acţionate electric, servodirecţie asistată, etc.

Revenind puţin la istoria modelului, aflaţi că acesta s-a mai numit Toyota Chaser sau Toyota Cressida, ultima denumire fiind dată modelelor de export şi neexistând pe piaţa internă a Japoniei.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

Vezi şi:

(video) Una din doar 383 există şi în Moldova! Iată ce maşină a scos la vânzare un bărbat

https://autoblog.md/foto-o-masina-de-colectie-singurul-bentley-turbo-r-din-moldova-fost-scos-la-vanzare/

https://autoblog.md/foto-moldova-masini-de-colectie-noi-scoase-la-vanzare-pe-un-site-de-anunturi/

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/