(video) Porsche lansează ediţia specială Platinum pentru trei versiuni a modelului Cayenne

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Porsche lansează o nouă ediție Platinum şi pentru anumite modele Cayenne. Această ediție specială a SUV-ului este caracterizată prin elemente de design exclusiviste coordonate într-un finisaj cu vopsea satinată Platinum, precum și prin echipamente standard suplimentare. Rezultatul este un aspect deosebit de stilat cuplat cu un preț atractiv.

Ediţia se aplică modelelor Cayenne, Cayenne E-Hybrid și Cayenne S, precum și variantelor Coupe ale acestora.

Caracteristici cheie:

  • Aspectul rafinat și exclusiv al ediției Cayenne Platinum este caracterizat de numeroase detalii specifice modelului în nuanţă satinată Platinum. Incrustațiile din lamele prizelor de aer frontale, inscripția Porsche integrată în banda de lumini posterioară, denumirea modelului din spate și jantele standard de 21 inci RS Spyder Design, care sunt rezervate exclusiv ediției Platinum, sunt toate vopsite în această culoare.
  • Terminațiile de eșapament sport și ornamentele geamurilor laterale în negru subliniază și mai mult aspectul sportiv și elegant al seriei speciale.
  • Pentru o combinație perfectă sunt disponibile culorile pentru caroserie (vopsea metalizată) Jet Black, Carrara White, Mahogany, Moonlight Blue și Crayon.
  • În interiorul maşinilor cu design elegant, centurile de siguranță finisate în Crayon și aplicaţiile de pe pragurile uşilor din aluminiu periat cu sigla „Platinum Edition” adaugă o notă specială, la fel ca pachetul interior din aluminiu texturat și ornamentele de culoare argintie.
  • Ediția Cayenne Platinum vine și cu mult mai multe dotări standard. Printre acestea se numără faruri LED cu Porsche Dynamic Light System (PDLS), acoperiş panoramic, geamuri posterioare fumurii, sistem audio Bose surround, iluminare ambientală, scaune sport din piele reglabile în opt direcții, embleme Porsche pe tetierele tuturor scaunelor și un ceas analogic pe tabloul de bord.
  • Porsche Exclusive Manufaktur oferă, de asemenea, o gamă largă de opțiuni de rafinament pentru interior și exterior – de la modificări selective la unele extinse.

Ediția Platinum a lui Cayenne este disponibilă pentru comandă acum. Livrările vor începe spre sfârşit de primăvară.

Prețurile cu TVA încep în Moldova de la 88.300 euro pentru Cayenne cu 340 CP (de la 90.500 pentru Coupe), de la 100.600 euro pentru Cayenne E-Hybrid cu 462 CP (de la 100.900 pentru Coupe) și de la 104.200 euro pentru Cayenne S cu 440 CP (de la 105.200 pentru Coupe).

Vezi şi:

Cmentariile sunt închise