(foto) Posaidon prezintă cel mai puternic E63 AMG W212 creat vreodată
Cunoscut în lumea tuningului auto ca fiind unul dintre atelierele care prezintă cele mai “îndrăzneţe” proiecte, nemţii de la Posaidon uimesc din nou şi prezintă cel mai puternic Mercedes-Benz E63 AMG (W212) din istorie.
Automobilul a fost modificat atât tehnic, cât şi estetic.
Amintim că modelul obişnuit Mercedes E63 AMG are sub capotă un V8 twin-turbo care dezvoltă 557 CP.
Acum însă specialiştii au reuşit să mărească cifra până la 1.020 de cai putere şi un cuplu impresionant de 1.400 Nm. Astfel, automobilul poate fi considerat cel mai puternic construit vreodată, având drept bază platforma E63.
Cei de la Posaidon spun că întâi au lucrat asupra intercooler-ului şi turbinei, înlocuindu-le cu unele de dimensiuni mai mari. De asemenea a fost resetată unitatea de control electronic a motorului.
S-a lucrat şi la transmisie pentru că evindent, cea standard nu se poate descurca cu un motor a cărui putere a fost mărită de două ori.
Astfel, sedanul accelerează până la 100 de km/h timp de 2.8 secunde (cât un Lamborghini Aventador SV), iar viteza maximă a fost limitată la 368 de km/h pentru că pneurile nu suportă o viteză mai mare.
Cât priveşte modificările estetice, acestea s-au făcut mai degrabă pentru a micşora greutatea maşinii. O mare parte din elementele caroseriei sunt făcute din fibră de carbon, jantele ADV.1 sunt foarte uşoare, iar din interior a fost scoasă bancheta din spate.
Cmentariile sunt închise