(foto) Premieră mondială – Noua generaţie Mercedes-AMG GLE 63 şi GLE 63 S 4MATIC+ Coupe

Mercedes-AMG introduce varianta Coupe a modelelor Mercedes-AMG GLE 63 şi GLE 63 S 4MATIC+ de nouă generaţie. Cel mai superior model, care poate dezvolta până la 634 de CP, are caracteristici dinamice practic similare cu ale rivalului său direct BMW X6 M Competition – 0-100 km/h în 3.8 secunde – deşi viteza maximă pe care o poate atinge este mai mică cu 10 km/h (280 km/h).

Pentru comparaţie, rivalul ambelor modele – noul Audi RS Q8 – este capabil să facă sprintul 0-100 chiar şi în mai puţin de 3.6 secunde, în timp ce poate rula cu maxim 305 km/h!

Cu ce vine deci să mai impresioneze Mercedes-AMG. Maşinile au câte un motor V8 biturbo de 4.0 litri, care generează 571 CP/750 Nm sau tocmai 612 CP/850 Nm pe versiunea S, fiind combinat pentru prima dată cu demaror-generator EQ Boost care poate oferi suplimentar şi pentru o perioadă limitată de timp (în primele secunde de acceleraţie) alţi 22 de CP şi 250 Nm! Duo-ul este asistat de un sistem electric de 48 volți la bord, unul de deconectare a patru cilindri (2, 3, 5 şi 8 într-un interval de 1.000-3.250 rpm) și un filtru de particule pentru o eficiență optimă.

În plus, tracțiunea integrală cu variație completă, suspensia pneumatică AMG RIDE CONTROL+ cu amortizare adaptivă ADS+ , stabilizatoarele electromecanice active anti-ruliu ACTIVE RIDE CONTROL, un diferențial blocabil electronic pe puntea spate, servodirecţia electromecanică sensibilă la viteză și transmisia AMG SPEEDSHIFT TCT 9G extrem de rapidă în comutarea treptelor, toate (standard) deplasează în continuare limitele dinamicii vehiculului în sus.

Noile modele GLE 63 AMG Coupe au şi un sistem de frânare de înaltă performanță de dimensiuni mari, cu etrieri de frână ficşi cu 6 pistoane și discuri de frână de dimensiuni 400 x 38 mm pe față, plus câte un etrier flotant cu un singur piston și discuri de 370 x 32 mm pe spate. Varianta S este caracterizată de etrieri de frână roșii, în timp ce varianta de bază le are în culoare gri. Opţional sunt disponibile mecanisme carbo-ceramice cu acelaşi număr de pistoane în etrierii vopsiţi în culoare bronză.

Deşi este o maşină sport, există avantajele şi a unui SUV de lux, practic: o vizibilitate bună, mult spațiu pentru pasageri și bagaje, materiale de înaltă calitate și cele mai noi funcții de asistență la conducere, infotainment și conectivitate ale mărcii.

Și mai multă versatilitate este asigurată de capacitățile îmbunătățite în off-road cu cele două programe de rulare suplimentare Trail și Sand (în care garda la sol se ridică automat cu 55 de mm şi coboară automat când se atinge 70 de km/h). În modurile de rulare Sport, Sport+ şi RACE garda la sol coboară cu 10 mm, iar în Confort coboară automat cu 10 mm când se atinge minim 120 de km/h.

Evident la exterior aceste modele vin cu un kit aerodinamic distinctiv, cu o grilă de radiator cu lame verticale cromate, insigne specifice, jante care măsoară între 21 (standard) şi 22 de inci, un splitter, un difuzor, terminaţii de eşapament specifice, un mic spoiler pe marginea capacului portbagajului, etc. Pentru o mai mare individualizare a acestor elemente se pune la dispoziţie un AMG Night package.

Habitaclul dispune de aceleaşi dotări lansate anterior şi pe alte modele AMG: scaune sport tapiţate cu piele Nappa, volan turtit în partea inferioară, sistem de iluminare ambientală, reglaje electrice pentru scaunele spate (opţiune), inserţii din fibră de carbon, covoraşe speciale, meniuri AMG pe ambele ecrane de pe bord, instrumente pentru telemetrie şi multe altele.

Preţurile de start ale modelelor nu a fost anunţat deocamdată.

Caracteristici:

ModelMercedes-AMG GLE 63 4MATIC+ CoupeMercedes-AMG GLE 63 S 4MATIC+ Coupe
MotorV8 biturbo cu un demaror-generator EQ Boost integratV8 biturbo cu un demaror-generator EQ Boost integrat
Volum3.982 cm³3.982 cm³
Putere571 CP între 5.750-6.500 rpm
+ 22 CP temporar de la EQ Boost
612 CP între 5.750-6.500 rpm
+ 22 CP temporar de la EQ Boost
Cuplu maxim750 Nm între 2.250-5.000 rpm + 250 Nm temporar de la EQ Boost850 Nm între 2.500-4.500 rpm + 250 Nm temporar de la EQ Boost
Sistem de tracţiuneAMG Performance 4MATIC+, integral cu distribuţie complet variabilă a cupluluiAMG Performance 4MATIC+, integral cu distribuţie complet variabilă a cuplului
Cutie de vitezeAMG SPEEDSHIFT TCT 9GAMG SPEEDSHIFT TCT 9G
Consum mixt (cifre provizorii)11.5 l/100 km11.5 l/100 km
Emisii mixte de CO2 (cifre provizorii)262 g/km263 g/km
Etichetare energeticăEE
Acceleraţie 0-100 km/h4.0 secunde3.8 secunde
Viteză maximă250 km/h (opţional 280 km/h cu AMG Drivers Package)280 km/h

https://autoblog.md/video-test-drive-mercedes-benz-gle450-4matic/

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise