(foto) Premieră mondială: Noua Mazda CX-5 facelift
Premieră concomitent anunţată în Europa şi SUA. Mazda lansează modelul actualizat CX-5 facelift! Se întâmplă după doar câteva zile de când în spaţiul online au apărut primele imagini neoficiale care i-au dezvăluit designul exterior.
Caracteristici cheie:
- CX-5 2022 introduce Mazda inteligent Drive Select (Mi-Drive), care permite șoferului să selecteze cel mai potrivit mod de conducere cu o singură atingere a unui comutator. Unele maşini echipate cu i-Activ AWD beneficiază în continuare de un mod Off-Road, ceea ce face ca şofatul să se simtă mai natural pe suprafețe neuniforme și alunecoase.
- Următoarea generație de arhitectură Skyactiv-Vehicle de la Mazda a fost aplicată acum pe CX-5 2022. S-a lucrat asupra caroseriei, suspensiei și scaunelor pentru a spori confortul la rulare și a reduce oboseala. Actualizările suspensiei includ upgrade-uri ale structurii de control a amortizării și rigiditate crescută a cadrului, ceea ce va ajuta la suprimarea vibrațiilor neplăcute.
- Producătorul mai spune că a reuşit să reducă semnificativ zgomotul rutier ce pătrunde în habitaclu. În special când se conduce pe suprafeţe de drum aspre, cum ar fi pe pietriş, ceea ce denotă că în arcurile roţilor au fost montate cantităţi mai generoase de material fonico-absorbant.
- Partea din față a modelului are o nouă grilă de radiator mai tridimensională și un design-semnătură sub forma unei aripi.
- Ambele grupuri de blocuri optice au fost, de asemenea, restilizate și s-a adăugat o nouă culoare exterioară – Zircon Sand (cea din primele imagini). Farurile LED adaptive frontale (ALH) au evoluat pentru a oferi un control mai fin asupra distribuției luminii.
- Trei noi nivele de echipare (în funcţie de piaţă) încorporează diferențe subtile pentru a-și defini caracterele distinctive.
- Newground oferă un tratament argintiu în stil underguard pentru barele de protecţie și garniturile ușilor, carcase negre pentru oglinzile retrovizoare, accente în lime green pentru grila frontală și jantele din aliaj negre de 19 inci. Interiorul combină tapițeria suede cu cusăturile şi deflectoare de aer în culoarea lime green.
- Homura adaugă pe maşină un finisaj sport prin grila frontală, aripa semnătură, secțiunile inferioare ale barei de protecție, arcurile roților, garniturile ușilor și oglinzile ușilor, toate într-un negru lucios, oferind corpului un aspect tensionat, atletic. Jantele din aliaj de 19 inci sunt vopsite în culoarea black metallic, iar grila frontală mai încorporează câteva accente roșii. Cusături roșii se găsesc pe scaunele din piele neagră, volan, levierul cutiei de viteze și panourile ușilor.
- High+ combină un exterior unificat, într-o singură culoare, care evidențiază frumusețea formelor dinamice ale designului Kodo. Vopseaua lucioasă strălucitoare bright silver a jantelor din aliaj de 19 inci sporește aspectul metalic solid al vehiculului. Interiorul acestei maşini are o tapiţerie Nappa şi aplicaţii luxoase din lemn natural.
- Încă o noutate pentru interior este un încărcător wireless în consola centrală pentru încărcarea telefoanelor compatibile.
- Placa din două piese ce formează podeaua portbagajului, reversibilă, și pragul hayonului, sunt acum plasate la acelaşi nivel pentru a face mai comodă încărcarea lucrurilor. Modelele Newground dispun, de asemenea, de o placă cu o parte rezistentă la apă, pentru articole umede sau murdare.
- Gama actualizată de sisteme de siguranță i-Activsense include acum Cruising & Traffic Support. CTS ajută la reducerea oboselii șoferului, asistând la operațiunile de accelerație, frânare și direcție în timpul ambuteiajelor.
- Modificări în gama de motoare nu se anunţă. Doar cutia de viteze automată cu șase trepte a primit noi setări pentru a fi mai receptivă.
- Toate modelele CX-5 în specificație americană, indiferent de echipare, vin acum standard cu i-Activ AWD. Sistemul unic i-Activ AWD al Mazda monitorizează continuu transferul de greutate, pe baza forțelor de accelerație și virare, și transferă puterea pe roțile corespunzătoare, oferind șoferilor un răspuns aproape instantaneu.
Vânzările modelului actualizat vor demara în Europa de la începutul lui 2022.
Cmentariile sunt închise