(foto) Premieră mondială: Noul Volvo XC90 facelift – acum şi cu sistem mild hybrid
Volvo Cars a lansat astăzi pe neaşteptate o versiune actualizată a celui mai bine vândut SUV mare din gama sa – XC90 – vârful de gamă a liniei din care face parte. Automobilul a primit, printre altele, un nou sistem de propulsie menit să economisească consumul de combustibil, iar prin acesta se marchează următorul pas în strategia de electrificare a companiei.
Aşadar, modelul reîmprospătat va fi în scurt timp oferit pentru prima dată cu un sistem avansat de recuperare a energiei cinetice la frânare, care este cuplat cu motoarele sale cu combustie internă existente, pentru a crea un nou propulsor electrificat integrat ce va purta insigna “B”. Potrivit suedezilor, cei care îl vor alege se vor bucura de economii de consum de până la 15%, dar şi un nivel redus de emisii emanate.
În detalii vorbind, aflăm că noua unitate B5 AWD reprezintă un agregat diesel twin turbo cu patru cilindri în linie şi un volum de 1.969 cm³, care produce 235 CP şi 480 Nm de cuplu. Cutia de viteze la care e conectat e una automată cu opt trepte, iar sistemul de tracţiune integrală vine standard. Acceleraţia 0-100 de km/h o realizează în 7.6 secunde, iar viteza maximă urcă la 220 de km/h.
Interesant este că, din acest sistem de propulsie de tip mild hibrid face parte şi un mic motor electric, care injectează la nevoie şi pentru perioade scurte de timp alţi 14 CP şi 40 Nm. De asemenea, un alt lucru interesant anunţat este consumul mixt – sub 8 litri la sută, calculat în ciclu de testare realist WLTP.
Noul sistem de frânare brake-by-wire interacționează cu sistemul de recuperare a energiei și reduce consumul de carburant și emisiile prin recuperarea energiei cinetice la frânare. Introducerea noilor automobile XC90 “B” reprezintă un pas important pentru Volvo Cars către ambițiile sale de electrificare. Noile versiuni vor fi oferite împreună cu opțiunea plug-in hybrid existentă T8 Twin Engine.
Din punct de vedere vizual, la exterior, XC90 a primit doar noi modele de jante, noi culori pentru caroserie, dar şi noi modele de grilă printre alte detalii minore.
În interior, designul interior superlativ și premiat rămâne acelaşi, dar, probabil, cea mai vizibilă schimbare este că va putea fi comandat în una din mai multe configuraţii disponibile a scaunelor: de la varianta Excellence cu doar patru locuri până la cea cu şapte locuri şi mai nou cu şase.
Noile materiale folosite pentru decorul interior. Diferit a devenit şi levierul din cristal al cutiei de viteze automate.
În ceea ce privește tehnologia de siguranță activă, noul XC90 facelift oferă acum șoferilor asistenţă la direcție atât în cazul sistemului City Safety, cât și la cel de monitorizare a unghiurilor moarte Blind Spot Information System. Sistemul City Safety cu funcţie de frânare automată a celor de la Volvo este în continuare singurul de pe piață capabil să recunoască pietoni, bicicliști, dar și animale mari.
Sistemul Oncoming Lane Mitigation, introdus pentru prima dată pe noul XC60, este acum disponibil și pe XC90, în timp ce tehnologia Cross Traffic Alert este oferită acum şi cu funcţia de frânare automată. Toate acestea, împreună cu cușca de siguranță care formează nucleul tehnologiei de siguranță pasivă, face din XC90 una dintre cele mai sigure mașini de pe drumurile publice.
Apropo, din timp ce XC90 a fost primul Volvo care a oferit integrarea interfeţei Apple CarPlay, acum este, de asemenea, compatibil cu Android Auto. Sistemul de infotainment Sensus a trecut prin mai multe actualizări în ultimii ani şi toate acestea au fost adoptate acum în XC90. În cazul în care este disponibil, serviciul de streaming Spotify este acum integrat în XC90.
Modelul actualizat Volvo XC90 va începe să fie produs din luna mai la uzina din Torslanda, Suedia, și este deja acum disponibil pentru a fi comandat pe toate piețele Volvo din întreaga lume.
Amintim că noul Volvo XC90 este programat să apară în anul 2021. Iată primele detalii despre el: Primele detalii despre noul XC90! Va fi primul Volvo care va avea tehnologia Highway Assist
Caracteristicile tehnice complete ale lui Volvo XC90 facelift:
[embeddoc url=”https://media.autoblog.md/2019/02/New-2019-Volvo-XC90-specs.pdf” download=”none”]
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise