(foto) Premieră: Tesla Model S şi Model X facelift, cu volan revoluţionar! Iată cât costă în România

Compania americană Tesla, după luni de pregătiri şi teste, a prezentat la pachet electromobilele actualizate Model S şi Model X. Acestea sunt deja disponibile pentru configurare şi pot fi comandate la nivel internaţional.

Mai jos în articol veţi putea afla preţurile americane în comparaţie cu cele calculate pentru piaţa din România (le vom indica între paranteze).

Amintim că Tesla Model S a apărut pe piaţă în 2012 şi doar în 2016 s-a ales cu un facelift discret. Iar Tesla Model X a debutat în anul 2015.

Caracteristici cheie sau ce este nou:

  • Ambele electromobile şi-au păstrat caroseriile bine cunoscute şi liniile generale.
  • Aceleaşi au rămas farurile şi stopurile full LED, diferite fiind doar stopurile pe Model X.
  • Noi sunt barele de protecţie şi modelele de jante, iar elementele decorative cromate au fost înlocuite cu unele fumurii/negre.
  • Marea revoluţie este la interior. Model S şi Model X sunt primele autovehicule din lume care s-au ales cu un volan tip manşă. Acesta este tăiat în partea superioară, comenzile de pe coloana de direcţie au trecut sub forma unor comenzi tactile pe spiţele volanului, iar forma neobişnuită îl va motiva mai mult pe şofer să-l ţină corect.
  • În locul tabletei verticale a apărut acum un monitor orizontal de 17 inci în diagonală. Tesla spune că ecranul are luminozitate și contrast mărit, iar rezoluția îi este de 2200 x 1300 pixeli. În spatele noului volan va continua să existe un panou de instrumente sub forma unui alt monitor color de 12.3 inci.
  • Spre deosebire de ce era anterior, deflectoarele de ventilație sunt acum deghizate și ceva mai discrete.
  • Pe consola centrală, sub monitorul central, există o suprafaţă pe care se pot pune la încărcat wireless două smartphone-uri compatibile, alături de câteva porturi USB-C.
  • Toate scaunele sunt practic noi sau profund optimizate. Au încălzire, iar ventilaţie pot avea doar cele din faţă. Sistemul de climatizare este pe trei zone.
  • Pentru divertismentul pasagerilor de pe locurile din spate, în spatele cotierei centrale, a fost montat încă un ecran de 8 inci în diagonală.
  • Apropo, performanţa calculatorului de bord este de 10 teraflops, similară cu cea a unui nou PlayStation 5. Jocuri precum Stardew Valley, Cuphead, Fallout Shelter și The Witcher 3: Wild Hunt sunt deja preinstalate. În plus, potrivit lui Elon Musk, puterea de calcul va fi suficientă chiar și pentru a juca Cyberpunk 2077. Nu se știe încă exact ce procesor grafic este instalat în mașină. De asemenea, nu este clar cum se va putea juca – probabil veți avea nevoie de un controller (deşi Tesla susține că sistemul are compatibilitate cu dispozitive wireless de acest gen).
  • Mai există un sistem audio cu 22 de difuzoare şi o putere de 960 W. Acesta funcţionează în tandem cu un sistem activ de izolare fonică.

Tesla Model S facelift va exista în trei versiuni de motorizare, însăşi motoarele electrice fiind noi (valorile de putere şi autonomie fiind pentru maşina în specificaţie americană), iar capacitatea bateriilor rămânând deocamdată un secret:

  • Cea de bază este Model S Long Range care vine în locul versiunii Long Range Plus. Are două motoare electrice care formează şi un sistem de tracţiune integrală. Puterea cumulativă a crescut de la 564 la 679 CP. Cuplul maxim nu se anunţă. O astfel de maşină poate face 0-97 km/h în 3.1 secunde (0-100 în 3.2 s) şi poate rula cu până la 250 de km/h. Autonomia estimativă declarată a crescut de la 647 la 663 de km în ciclul american EPA.
  • A doua în listă este Model S Plaid care vine în locul versiunii anterioare Performance. Are la fel AWD, însă trei motoare electrice cu rotoare cu aşa-zise “mâneci” din carbon. Două sunt pe puntea din spate şi controlează fiecare roată în mod individual. În plus, soluţia a permis realizarea unui sistem de control al vectorului de tracţiune.
    • Motoarele produc cumulativ 1.020 CP! Poate face 0-97 km/h în 1.99 secunde (0-100 în 2.1 secunde), iar viteza maximă este limitată la 322 km/h (se poate atinge cu anvelope speciale care vor fi disponibile din această toamnă). Poate parcurge 402 metri în 9.23 secunde cu o viteză maximă de 249 km/h la ieşire. Autonomia estimativă se ridică la 628 de km.
  • A trei versiune de top este Model S Plaid+. Unitatea de propulsie îi generează peste 1.100 de CP! Poate face 0-97 km/h în mai puţin de 1.99 secunde (0-100 în mai puţin de 2.1 secunde). Viteza maximă este la fel de 322 km/h. Se menţionează că este cel mai rapid automobil de producţie în termeni de acceleraţie 0-97 km/h şi a timpului necesar parcurgerii distanţei de 402 metri – sub 9.0 secunde. Autonomia maximă estimativă va putea depăşi 840 de km şi aici cel mai probabil se va face uz de noua baterie anunţată în toamna lui 2020.

Tesla Model X facelift va exista în două versiuni la alegere:

  • Cea de bază este Model X Long Range. Are câte un motor pe fiecare punte şi AWD. Puterea totală cumulativă este de 679 CP, iar autonomia maximă estimativă se ridică la 580 de km. Poate face o astfel de maşină 0-97 km/h în 3.8 secunde (0-100 în 3.9 s) şi rula cu maxim 250 de km/h.
  • A doua este Model X Plaid care are acelaşi tren de rulare ca la Model S Plaid. Puterea totală se ridică la 1.020 CP, iar autonomia până la 547 km. Poate face o astfel de maşină 0-97 km/h în 2.5 secunde (0-100 în 2.6 s) şi rula cu maxim 262 de km/h.

Electromobilele se pot încărca acum mai rapid: 15 minute de stat la un Supercharger va umple bateria cu energie pentru alţi 322 km!

Fiecare automobil, indiferent de model şi versiune, vine standard cu suspensie pneumatică adaptivă, interior premium şi sistem audio premium.

Livrările de Model S şi Model X vor începe în SUA din martie şi respectiv aprilie 2021. A lui Model S Plaid+ din toamna târzie a lui 2021. În Europa şi România vor demara din luna septembrie.

Şi acum despre preţuri! Apropo, cele pentru România (cele din paranteze) sunt mai accesibile decât cele germane!

  • Model S Long Range costă în SUA de la 79.990 de dolari, fără taxe, bonusuri şi alte careva subvenţii (74.990 de euro). Pentru comparaţie în Germania – de la 86.900 de euro.
  • Model S Plaid costă în SUA de la 119.990 de dolari (99.990 de euro). În Germania – de la 116.990 de euro.
  • Model S Plaid+ costă în SUA de la 139.990 de dolari (119.990 de euro). În Germania – de la 139.990 de euro.
  • Model X Long Range costă în SUA de la 89.990 de dolari (82.990 de euro). În Germania – de la 95.990 de euro.
  • Model X Plaid costă în SUA de la 119.990 de dolari (99.990 de euro). În Germania – de la 116.990 de euro.

În total sunt disponibile cinci culori la alegere. Albul este standard, alte trei culori costă 1.500 de dolari, iar cea roşie 2.500 de dolari (1.300 şi 2.200 de euro respectiv). Model S vine standard cu jante de 19 inci, iar cele opţionale de 21 inci costă 4.500 de dolari (4.000 de euro). Pe Model X standard sunt de 20 inci, iar opţionale de 22 inci – 5.500 de dolari (4.800 de euro). Versiunile Plaid au etriere de frână roşii, cele Long Range – negre.

Interiorul poate fi cu tapiţerie neagră (standard), albă sau bej. În combinaţie cu ultimele două vin inserţii din lemn şi costă 2.000 de dolari fiecare opţiune (1.800 de euro). Versiunile Plaid/Plaid+ au inserţii din fibră de carbon în combinaţie cu orice culoare a tapiţeriei.

Sistemul de pilotare semi automată costă 10.000 de dolari (6.200 de euro). Model X mai are opţiunea de 6 sau 7 locuri pentru pasageri (6.500 şi 3.500 de dolari respectiv).

Cmentariile sunt închise