(foto) Primul SUV sau prima maşină electrică Ferrari ar putea introduce un sistem unic de control a climatizării
Primul SUV marca Ferrari, maşină care este aşteptată să debuteze în 2022 probabil la Salonul Auto de la Geneva, ar putea introduce un sistem de control a climatizării de nouă generaţie. Compania a brevetat unul care va putea determina cu mare precizie ce mod de operare va fi optim pentru fiecare dintre ocupanţii cabinei.
Un document care descrie cum funcţionează un astfel de sistem a fost publicat pe 18 august 2021 şi a atras atenția portalului ferrari296forum.
Conform celor gândite şi testate, principala caracteristică a sistemului este utilizarea câtorva camere cu termoviziune! Cu ajutorul lor se poate determina cu exactitate temperatura corpurilor șoferului și a pasagerilor. În plus, camerele pot face distincția între sex și mărimea corpurilor, precum și modul în care sunt îmbrăcați călătorii.
Pe baza tuturor acestor date, sistemul de control a climatizării va putea selecta cea mai potrivită temperatură a aerului, direcția și intensitatea suflării prin “numeroasele dispozitive de ventilație”.
Imaginea din brevet arată un corp de maşină cu trei volume şi cu două rânduri de scaune, deşi marca italiană nu are un model similar în gama sa. Astfel spus, există suficiente detalii care ar indica ulterioara implementare a sistemului fie în primul SUV, fie în primul electromobil de serie, tip de autovehicul în care climatizarea joacă un rol foarte important în autonomie.
Până la premiera noului Ferrari care va avea capacități de a ieşi în afara asfaltului a mai rămas puţin timp de aşteptat, motiv pentru care ataşăm şi două cele mai proaspete imagini render ce ar oferi careva indicii în termeni de forme.
Vezi şi: (foto) Ferrari ar dezvolta nu un singur SUV, ci tocmai trei! Detalii
Cmentariile sunt închise