(foto) Probleme pentru posesorul unei spălătorii cu auto deservire din Budeşti. Descoperirea făcută de Apă-Canal
S.A. „Apă-Canal Chișinău” (ACC) anunță că a debranșat un agent economic, conectat ilegal și în mod repetat la rețeaua de apă și canalizare. Vorbim despre o spălătorie auto din comuna Budești, care desfășura activitate economică în lipsa unui contract cu furnizorul de apă, agentul economic fiind conectat la serviciile de apă și canalizare de la casa particulară care îi aparține.
Acest fapt îi permitea să consume apă și să presteze servicii de spălare a automobilelor, fără ca aceasta să fie facturată.
La cercetarea imobilului, reprezentantul ACC a depistat conectarea neautorizată, iar drept urmare a fost debranșat locul de consum de la reţeaua publică de alimentare cu apă și canalizare.
Doar la câteva zile de la prima debranșare, în rezultatul unui control de rutină, specialiștii ACC au depistat că agentul economic respectiv s-a reconectat ilegal, la rețeaua de canalizare, acesta fiind repetat debranșat, prin dopare de la sistemul public de canalizare.
Angajaţii furnizorului de apă vor continua controalele inopinate în diverse sectoare și suburbii ale mun. Chișinău întru depistarea încălcărilor în evidența serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare, a conectărilor neautorizate, consumurilor frauduloase etc.
Întru anticiparea acestor acţiuni ilegale, consumatorii sunt rugați să anunţe reprezentanţii ACC despre conectările neautorizate la reţelele publice de alimentare cu apă sau de canalizare, la telefonul de încredere: 022-256-980 sau să scrie pe adresa de e-mail: acc@acc.md. Administrația va asigura confidențialitatea.
Cmentariile sunt închise