(foto) Se încălzește afară şi se cred în Germania? Pe un traseu din raionul Leova unii şoferi fac abuz de viteză

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Odată cu încălzirea vremii de afară, unii conducători auto se aventurează și nu țin cont de riscul la care se supun atunci când încalcă regulile de circulație. Astfel, INSP anunţă că în această perioadă acţionează mult mai des cu sisteme de fixare a vitezei pentru a preveni accidentele rutiere.

Iată câteva abuzuri de viteză înregistrate de curând pe un traseu din raionul Leova. Recordul a fost înregistrat de șoferul unei Toyota Camry. Acesta a apăsat pedala de accelerație până la 179 km/h.

Al doilea conducător auto a fost depistat de inspectori cu 150 km/h, iar cel de-al treilea cu 137 km/h.

Potrivit legislației, toți cei trei au fost sancționați cu amenzi de 1.500 de lei și 5 puncte de penalizare.

Amintim că radarele TruCAM din dotarea INSP au un interval maxim de funcţionare de 1.200 de metri sau 1.500 de metri opţional. Intervalul de viteză pe care îl pot surprinde este cuprins între 0 şi 320 de km/h, cu precizie de ±2 km/h.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/