(foto) Transportul pe care îl va folosi preşedintele Turciei pentru a ajunge din Chişinău în Comrat şi înapoi
Preşedintele Republicii Turcia Recep Tayyip Erdogan, care se află într-o vizită oficială de două zile în ţara noastră, urmează să-şi petreacă a doua zi în sudul ţării, la Comrat.
În acest sens, ar fi hotărât să nu “rişte” să se deplaseze pe drumurile “bune” ale Moldovei cu limuzina sa blindată care costă minim jumătate de milion de euro, ci şi-a adus de acasă alt tip de transport.
În această după amiază, pe Aeroportul Internaţional Chişinău, au aterizat două elicoptere de model Sikorsky S-92 HELIBUS. Aeronavele nu au fost aduse pentru a sta degeaba pe piste, ci cel mai probabil vor fi folosite pentru zborul preşedintelui turc şi a delegaţiei oficiale până la Comrat şi înapoi. Dacă va zbura şi preşedintele Igor Dodon cu unul dintre elicoptere deocamdată nu se cunoaşte.
Distanţa parcursă pe calea aerului va fi de aproximativ 85 de km şi astfel nu va fi întâmpinată nici o groapă.
Sikorsky S-92 HELIBUS este un elicopter de marcă americană cu două motoare turboshaft General Electric CT7-8A (2.555 de CP fiecare), construit atât pentru piaţa civilă, cât şi pentru cea militară. Echipajul este compus dintr-un pilot şi un co-pilot. La bord poate lua 19 pasageri.
Are greutate 7.030 kg, iar cea maximă poate ajunge la puţin peste 12 tone. Viteza de croazieră pe care o poate dezvolta este de 280 de km/h, iar autonomia se ridică la 1.000 de km cu un singur plin.
Elicoptere similare, dar în variantă diferită, foloseşte şi preşedintele Statelor Unite ale Americii. Preţul minim pe piaţă al unui exemplar este de 15 milioane de dolari.
Cmentariile sunt închise