(foto) Un Porsche Panamera a fost făcut bucăţi de nişte pompieri germani
Un exemplar Porsche Panamera de generaţie nouă a fost distrus în public în Germania. În realitate, o echipă de pompieri au simulat o intervenţie pentru salvarea unor persoane care au avut de suferit într-un accident.
Demonstraţia a avut loc în oraşul Nuremberg, iar salvatorii au avut nevoie să folosească şi utilajele pentru descarcerare.
Fanii modelului nu trebuie să îşi facă griji. Cei de la Porsche le-au oferit pompierilor un automobil pre-serie care a fost folosit pentru teste.
Vezi şi: (video) Test Drive: Noul Porsche Panamera – Premieră
De menţionat că specialiştii şi-au coordonat acţiunile şi cu ajutorul aşa-zisei carte de salvare. Această schemă ajută serviciile de urgenţă ca să scoată rapid, eficient şi sigur persoanele din automobilul implicat în accident.
De regulă, pe astfel de scheme color, pompierii pot vedea unde sunt poziţionate airbag-urile, acumulatorul, rezervorul de combustibil, cablurile electrice, elemente care se află sub presiune înaltă, iar în cazul maşinilor hibride – cablurile cu tensiune înaltă. Toată acestea informaţie este extrem de utilă.
Printre altele, menţionăm că din 2013, nemţii de la Mercedes au început să aplice pe maşinile lor coduri QR. Odată ce acestea sunt scanate cu vreun telefon mobil, se va pune la dispoziţie o astfel de carte de salvare.
Sursă imagini: Motor1
Cmentariile sunt închise