(foto) Un Range Rover Vogue cu număr fals, la un pas a de fi adus şi ascuns în Moldova
În data de 26 iulie, în jurul orei 15:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei (ieşire din RO), un clujean în vârstă de 26 de ani. Acesta conducea un Range Rover Vogue produs în anul 2015 şi înmatriculat în Franţa.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, autoritățile române au efectuat verificări suplimentare şi s-a constatat că numărul de înmatriculare al acestuia este fals!
Mai mult, maşina figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Belgia!
Solicitat să ofere explicații cu privire la aspectele constatate, tânărul a declarat că a achiziționat maşina de teren premium în schimbul a doar 30.000 de euro de la o persoană fizică și nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de îmnmatriculare și uz de fals.
SUV-ul în valoare de 150.000 de lei românești a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Cmentariile sunt închise