(foto) Un rar Bianco S, maşină despre care probabil nu ai auzit niciodată, se vinde prin licitaţie

0

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo 😉

O mașină sport rară de origine braziliană – Bianco S (cunoscută şi sub denumirea Furia) – a fost scoasă la vânzare printr-o licitaţie de către casa Artcurial. În total, nu mai mult de 320 de exemplare au fost construite în anii 1970 și nu se știe câte dintre ele au supraviețuit până în prezent. Valoarea modelului a fost estimată la doar 35-45 de mii de euro.

Mașina neobişnuită este construită pe agregate preluate de la Volkswagen Beetle precum: şasiul, frânele, transmisia și direcția. Și motorul, de asemenea: un benzinar boxer cu patru cilindri în linie şi volum de 1.6 litri (65 CP). Caroseria îi este însă originală, fabricată din fibră de sticlă și în unele locuri ranforsată.

Două carburatoare Solex sunt utilizate în sistemul de alimentare, iar o cutie de viteze manuală cu 4 trepte este responsabilă pentru transmiterea tracțiunii către roțile din spate. Din fabrică poate realiza 0-100 km/h în tocmai 17.7 secunde, iar viteza maximă este limitată la 146 km/h. Caracteristicile sale dinamice nu impresionează deloc, dar în Brazilia a fost popular tuningul mașinilor Bianco, după care acestea deveneau mai sprintene.

În habitaclu se remarcă o mochetă generoasă în termeni de grosime, două scaune profilate cu tapiţerie din piele şi o planşă de bord originală. Exemplarul din 1978 scos la vânzare este mai deosebit pentru că nu a fost modificat şi mai poartă autograful creatorului. În plus, în Franța, potrivit experților, nu mai mult de trei Bianco S există, iar în Europa este o adevărată raritate.

Marca Bianco a fost fondată în 1974 în Diadem, Brazilia, de către imigrantul Ottorino Bianco, originar din Veneţia. A construit și pregătit mașini de curse pentru cei mai buni piloți naționali înainte de a se lansa în producția de mașini sport în număr limitat. Acest Bianco S a fost realizat în 1978 și a aparținut unui colecționar din zona Sao Paulo. În timpul unui raliu, Ottorino Bianco a semnat această mașină care îi dă un „suflet” în plus. 

Marca a existat doar între anii 1974 şi 1979, iar Bianco S a fost cel mai popular dintr-un total de trei modele realizate. La vârful capacității, erau asamblate aproximativ 20 de mașini pe săptămână.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata