Giotto Bizzarrini, inginerul și designerul italian care a contribuit la realizarea celor mai cunoscute și legendare modele Gran Turismo, a încetat din viață în ziua de 13 mai 2023. Avea 96 de ani.
Printre multe alte mașini sport și GT, Bizzarrini a fost responsabil de dezvoltarea modelului Ferrari 250 GTO, o icoană a competițiilor și acum un obiect foarte căutat în lumea colecționarilor. A proiectat şi motorul V12 care se potrivea în mod remarcabil în manieră transversală în spatele scaunelor și în fața punții spate a revoluționarului Lamborghini Miura.
A mai creat modelele Rivolta, Grifo A3/C și Grifo Strada pentru Iso, precum și propria sa versiune a modelului Iso, Bizzarrini GT Strada 5300, realizată de propria sa companie. Ulterior a proiectat numeroase mașini în calitate de consultant independent, în 1964 fondând Prototipi Bizzarrini S.R.L., redenumită în Bizzarrini S.p.A.
Cariera sa prodigioasă a început după ce a obținut diploma de inginerie de la Universitatea din Pisa în 1953. Teza sa a fost reproiectarea unui FIAT Topolino, modificându-i motorul pentru o putere sporită și mutarea sa în şasiu pentru a face automobilul mai manevrabil.
După o scurtă perioadă de predare, a fost angajat de Alfa Romeo, unde a lucrat la modelul Giulietta, înainte de a se muta în departamentul experimental şi a deveni pilot de teste cu un talent pentru identificarea și rezolvarea problemelor.
„Am devenit un pilot de teste care întâmplător era și inginer, cu principii matematice. Am avut întotdeauna nevoie să știu de ce ceva nu funcționează, astfel încât să pot inventa o soluție”.
Giotto Bizzarrini, citat pe bizzarrini.com
A trecut timpul și a fost ulterior recrutat de Ferrari în 1957, compania fiind în căutarea unui pilot de teste şi cunoscând despre reputaţia sa pentru identificarea și rezolvarea problemelor. Bizzarrini a lucrat timp de cinci ani la Ferrari în diverse funcții, inclusiv în calitate de inginer-şef, fiind promovat prin ranguri. Responsabilitățile lui Giotto au crescut în timp, ajungând în cele din urmă să fie responsabil cu dezvoltarea mașinilor experimentale, sportive și GT, în calitate de controlor.
Bizzarrini a dezvoltat șasiuri, motoare și soluții aerodinamice la Ferrari, lucrând la proiecte remarcabile, inclusiv seria 250, care includea modelele 250 GT SWB, 250 Spider California și puternicul 250 GTO, acesta din urmă fiind un automobil care se vinde la licitații în mod regulat pentru sume impresionante cu multe zerouri, atunci când cineva este dispus să-l vândă. Capodopera sa la Ferrari a fost anume 250 GTO din 1962.
Ferrari avea nevoie de o mașină de curse GT cu o aerodinamică mai bună față de modelul 250 GT SWB. Testele au început în secret pe un model 250 GT (poreclit Mostro, monstrul), cu numărul de șasiu #2643GT, care era mașina personală a lui Bizzarrini. Acest vehicul a devenit un aşa-zis “mule” pentru soluțiile tehnice ulterior văzute în GTO.
Experimentele cu șasiul SWB au indicat o pierdere considerabilă de viteză atribuită rezistenţei aerodinamice, așa că pentru GTO, Bizzarrini a redus suprafața frontală și a mărit lungimea capotei, reducând atât rezistenţa aerodinamică, cât și tendința de ridicare a părţii frontale la viteze mari.
Bizzarrini a mutat motorul mult în spate și l-a coborât în șasiu (folosind un sistem de lubrifiere cu carter uscat), îmbunătățind distribuția greutății și manevrabilitatea. Rezultatul a fost succesul în curse al legendarului Ferrari 250 GTO.
În noiembrie 1961, Bizzarrini a fost unul dintre cei cinci faimoși ingineri care au părăsit Ferrari în ceea ce a fost numită “revolta de la Palat”, provocată de un dezacord cu Enzo Ferrari însuși.
Părăsind Ferrari a co-fondat ATS, compania formată de revoluționarii care tocmai plecaseră de la Ferrari. Aceștia au produs modelul ATS 2500 GT, printre alte proiecte.
Iar în 1962, Bizzarrini a fondat Società Autostar (viitoarea Prototipi Bizzarrini S.R.L.), propria sa firmă de inginerie prin intermediul căreia putea licita pentru proiecte de inginerie în calitate de liber profesionist.
Interesant mai este de remarcat că a fost angajat de un proprietar privat de Ferrari, mai exact de Contele Giovanni Volpi, proprietarul Scuderiei Serenissima, pentru a transforma un Ferrari 250 GT SWB (număr de șasiu 2819GT) în specificații GTO. Ferrari era supărat pe Volpi și, prin urmare, a refuzat să-i vândă un GTO, astfel că Bizzarrini a trebuit să achiziționeze și să modifice o mașină second hand pentru a o putea utiliza în curse.
Giotto a dezvoltat și mai mult ideile sale de la GTO și, împreună cu Piero Drogo de la Carrozzeria Sports Cars din Modena, a dezvoltat o caroserie avansată din punct de vedere aerodinamic, chiar mai coborâtă decât cea a modelului GTO, cu linia acoperișului extinsă dramatic spre partea din spate, tăiată abrupt pentru a urma teoria aerodinamică Kamm.
Rezultatul în doar 14 zile a fost celebrul Ferrari 250 GT SWB Breadvan, care avea o caroserie mai lungă pentru o aerodinamică mai bună, o înălțime mai mică a șasiului și un carter uscat care permitea motorului să fie poziționat mai jos în caroserie. Deși a avut un anumit succes, Ferrari Breadvan nu a reușit niciodată să învingă un GTO original într-o cursă directă.
În 1964 Ferruccio Lamborghini l-a angajat pe Bizzarrini să proiecteze motorul V12 pentru noile sale mașini GT. După un conflict între Ferrari și Lamborghini, Giotto urma să primească o plată bonus pentru fiecare cal putere în plus pe care motorul său îl putea produce față de motorul V12 Ferrari al vremii.
Primul rezultat a fost un agregat foarte potent, astfel că s-a cerut deforţarea acestuia, însă designul de bază al acestui motor a fost folosit începând cu modelul 350 GT din 1964 și a apărut în forme diferite pe modelele ulterioare timp de câteva decenii, până în 2010 pe Murciélago SV.
Prin intermediul Società Autostar, Bizzarrini a dezvoltat mașini pentru Renzo Rivolta de la Iso Autoveicoli S.p.A., inclusiv Iso Rivolta IR 300, Iso Rivolta GT și Iso Grifo. Prin colaborarea sa cu Iso, Giotto a devenit prieten cu tânărul Giorgetto Giugiaro, această colaborare durând mai mult de 60 de ani.
Dar un conflict între Bizzarrini și Rivolta a pus capăt colaborării lor și a condus la construirea de către Società Autostar a variantelor Iso Grifo sub marca Bizzarrini (în jurul a 140 de maşini). Acest lucru l-a determinat pe Bizzarrini să schimbe numele din Società Autostar mai întâi, în 1964, în Società Prototipi Bizzarrini, iar apoi în 1966 în Bizzarrini S.p.A.
Printre creaţiile sub marca proprie s-a numărat şi modelul Bizzarrini 5300 GT Strada care era, probabil, cel mai remarcabil, fiind recunoscut treptat de un public mai larg ca fiind unul dintre cele mai frumoase GT-uri create vreodată. 5300 GT a fost desenat de Giorgetto Giugiaro când era încă la Bertone.
Bizzarrini S.p.A. a intrat în faliment în 1969 și a încheiat cariera marelui inginer ca producător de mașini, cel puțin sub numele său. Dar a continuat să lucreze la mașini pentru numeroși clienți de-a lungul anilor, inclusiv la proiecte diverse precum American Motors AMX/3 și diverse proiecte pentru General Motors, Pininfarina și multe companii japoneze de motociclete.
În 2012, la vârsta de 86 de ani, Bizzarrini a primit titlul onorific de doctor în inginerie şi design industrial de la Universitatea din Florența, recunoscându-se astfel numeroasele sale talente în domeniul ingineriei, designului și competițiilor.
În 2020, drepturile asupra numelui Bizzarrini au fost achiziționate de Pegasus Brands, iar compania renăscută, cu sediu mutat din Italia în Marea Britanie, a anunțat planuri de a revigora marca prin noi modele care recunosc moștenirea de curse și design a lui Giotto Bizzarrini.
Iniţial în 2022 a fost prezentată mașina sport Bizzarrini 5300 GT Corsa Revival, o replică a coupeului de curse 5300 GT Corsa din 1965, șasiul #0222 (participant la Le Mans în acelaşi an), construită conform specificațiilor și tehnologiei originale ale epocii. Noua mașină are un cadru tubular din oțel, o caroserie din compozit de carbon și un V8 de 5.3 litri cu carburator, generând peste 400 CP.
Greutatea mașinii este de 1.230 kg și poate fi omologată din fabrică pentru utilizarea drumurilor publice, deşi din start e axată pentru uz pe circuite. În total vor fi fabricate 24 de exemplare, fiecare costând practic două milioane de euro, iar ultimul exemplar ar trebui să ajungă la client înainte de sfârșitul lui 2023.
Iar în februarie 2023 s-au anunţat primele detalii şi publicate primele imagini ale primului produs complet nou, a unui supercar cu un exclusiv V12 natural aspirat (cuplat la un DCT cu opt trepte) care va purta numele Giotto. Designul i se anunţă a fi marca Giugiaro.
Premiera prototipului ar trebui să aibă loc în acest an, iar testele sunt programate pentru 2024. Deci mai este până la premiera modelului de serie.
Giotto va fi piesa centrală a viitorului companiei ca producător exclusivist de supermașini. Acesta constituie inima unei strategii planificate pe 10 ani, care va include variante suplimentare și mai multe modele Revival de la Bizzarrini, în timp ce va plasa acest nume istoric și venerat printre cele mai bune mărci de performanță din lume.
Cmentariile sunt închise