(foto/video) GENEVA 2017: Premieră mondială – Noul McLaren 720S
La Salonul Auto de la Geneva a avut loc premiera mondială a supercarului McLaren 720S. Noutatea vine să înlocuiască în gamă modelul 650S.
McLaren Automotive spune că modelul a fost construit de la zero, începând de la design, cu elemente care nu se folosesc pe nicio maşină a vreunei mărci din lume şi terminând cu o construcţie monococă din fibră de carbon, acoperită cu panouri de aluminiu a caroseriei.
Supercarul cu tracţiune pe puntea din spate, construit şi pe un şasiu din carbon, este dotat cu un V8 bi-turbo de 4.0 litri care produce 720 cai putere şi 770 Nm la 5.500 rpm.
Propulsorul este construit pe baza celui de 3.8 litri folosit pe 650S, însă are detalii noi în proporţie de 41%. Noul agregat lucrează împreună cu o transmisie robotizată cu şapte trepte.
Accelerează noul 720S de la 0-100 km/h în 2.9 secunde, de la 0-200 km/h în 7.8 secunde, iar de la 0-300 km/h în 21.4 secunde. Pentru a parcurge 402 metri îi trebuiesc 10.3 secunde.
Viteza maximă este egală cu 341 km/h. Pentru a se opri complet de la viteze de 200 sau 100 de km/h îi trebuiesc 4.6 şi 2.8 secunde respectiv.
Noul supercar cântăreşte doar 1.283 kilograme, cu 18 mai puţin decât un 650S. Sub caroserie se mai ascunde o suspensie adaptivă a cărei setări se pot schimba şi adapta condiţiilor de drum la fiecare cinci milisecunde.
De asemenea există şi un regim “drift” al sistemului de control electronic, care ajută şoferului să menţină un anumit unghi în derapare, fără a exista pericolul unei întoarceri la 180 sau 360 de grade.
Printre dotările unice din habitaclu se numără un panou de bord care se poate “rabata”. Acesta este compus din două ecrane digitale: unul mare pe care este afişată toată informaţia necesară şi un altul îngust pe care se pot vedea doar informaţii esenţiale.
Primele automobile vor fi lansate într-o ediţie specială de “start”. În total în această serie vor fi 400 de maşini şi toate au fost deja vândute.
În anul 2017 vor fi produse doar 1.200 de exemplare 720S, iar în 2018 producţia va creşte până la 1.500 de maşini. Preţul de start în Marea Britanie este de 208.600 de lire sterline sau puţin peste 240.000 de euro.
Cmentariile sunt închise